Mircea Badea, lăsat în... cardul gol!

13 noiembrie 2009 19:10   Vedete românești
Ultima actualizare:

A scăpat de gripa porcină, dar nu şi de hoţi! Mircea Badea a rămas lefter, după ce i-a fost furată toată leafa pe luna octombrie de pe card.

El s-a trezit că făcuse cumpărături în SUA de toţi banii, în timp ce se afla de fapt în România.

Ultima vizită în Europa l-a costat scump pe realizatorul show-ului "În gura presei" de la Antena 1. Mircea a prezentat cardul drept garanţie la un hotel unde a fost cazat, banda magnetică fiindu-i clonată cu acest prilej.

Astfel, ieri, vedeta s-a trezit fără nici un sfanţ, după ce hoţii au făcut cumpărături în SUA, plătind cu leafa lui de pe luna octombrie.

"Pe 11 noiembrie, acum două zile, am fost în SUA şi am făcut cumpărături mici şi multe pe la tot felul de magazine. Dar stai aşa. În această dată, adică miercuri, n-am avut emisiuni în direct şi la radio şi la teveu? Ba da. Viză am? Nu. M-oi fi teleportat? Oau! Domnu' Mircea, ce capabil sunteţi!", notează vedeta pe blogul său. Badea îşi va recupera banii peste 45 de zile.

Mai multe