Mircea Baniciu, mesaj pentru fiica lui: "Să nu te văd cântând în chiloți!”
Mircea Baniciu împarte celebritatea în familie cu fiica lui, Ana Baniciu (24 de ani), care a făcut parte din trupa LaLa Band şi care acum are o carieră solo. Însă pe frumoasa blondină o vom vedea şi la TV, în reality-show-ul “Asia Express”, care va fi difuzat în primăvară, la Antena 1. Cu această experienţă, Baniciu senior n-a fost însă deloc de acord.
L-am înâlnit pe Mircea Baniciu (68 de ani) luni seara, la magazinul “Muzica”, şi am profitat de ocazie să îl întrebăm ce noutăţi are despre familie, despre muzică, dar şi despre frumoasa lui fiică, Ana, plecată acum în Asia împreună cu echipa de la Antena 1. “I-am spus Anei: <în locul tău nu m-aş duce, îţi dau eu banii aia care ţi se oferă, dar stai acasă şi gândeşte-te să faci alte lucruri>. Dar ea e antrenată, a fost în corul Allegretto de la 5 ani şi a vizitat toata lumea, a fost în America, în toată Europa, în Japonia, Australia. Eu n-am câte ştampile are ea pe paşaport, iar ea cam ştie să se descurce. A mancat bine înainte, ca să nu facă foamea pe acolo şi când ne-am întâlnit, înainte de a pleca, făcuse fălcuţe, era rotunjoară la faţă şi îi stătea foarte bine. A zis că s-a îngrăşat 4-5 kg ca să aibă de unde da jos”, ne-a povestit Mircea Baniciu.
Maestrul ne-a mai spus că pe Ana a încurajat-o să cânte o verişoară de-a lui, care e profesoară de muzică şi care e ocupă de corul “Voinicelul”, din Reşita. “Ea a încurajat-o pe Ana, a pus-o să cânte de mică şi i-a descoperit talentul. Ana e acum cu gaşca lui Smiley, cu tinerii ei, cu care face lucruri bune. Nu a ieşit ea în faţă prea mult şi i-am şi zis că îi trebuie mult tupeu să reuşească în lumea asta. Şi i-am spus că nu vreau să o văd cântând în chiloţi, să păstreze o limită decentă. Lumea trebuie să o privească precum o artistă, nu ca pe o curvă. E drăguţă, talentată, a făcut pian, citeşte note, eu nu mi-aş fi dorit să urmeze cariera asta. A făcut şcoală, a făcut limba germană din gradiniţă până în liceu şi s-a apucat de cântat. Şi am întrebat-o de ce a urmat aceeaşi carieră ca şi mine, iar ea mi-a replicat: <Păi tu n-ai facut arhitectura şi cânţi?> Nu mă bag în viaţa ei cum nimeni nu s-a băgat nici în viaţa mea, pentru că oricum lucrurile pot fi corectate”, ne-a povestit Mircea Baniciu, care mai are un fiu, pe Victor, elev în clasa a VI-a, şi care se străduieşte şi el să înveţe să cânte la chitară.