Mircea Radu, transformat în familistul şi gospodarul perfect
Odinioară era unul dintre cei mai râvniţi burlaci, iar zâmbetul lui făcea ravagii în rândul populaţiei feminine. De trei ani încoace însă, Mircea Radu e luat cu acte de o tânără botoşăneancă, frumoasă şi cuminte, care i-a arătat prezentatorului TV că viaţa de familie e mai faină decât viaţa de burlac.
Şi-a câştigat notorietatea prezentând emisiunea „Din dragoste”, la Antena 1, iar apoi Cupidon şi-a întors faţa şi către el. După o relaţie de un an, pe 1 noiembrie 2012, Mircea Radu (46 de ani) o lua de nevastă pe frumoasa Raluca Olaru (28 de ani), de profesie medic oncolog şi originară din Botoşani.
Ce tată şi soţ iubitor e Mircea Radu
În trei ani de căsnicie, Mircea a rărit mult ieşirile la evenimente mondene şi mai des îl vedem trebăluind prin curtea vilei din zona Vatra Luminoasă, decât relaxându-se pe la localurile de fiţe din Capitală. Recent, într-o zi posomorâtă şi rece, celebrul cuplu a fost surprins de fotoreporterii Click! la o plimbare prin oraş, reuşind să atragă priviri admirative. Mircea Radu îşi ţinea nevasta strâns pe după umeri, iar ea zâmbea relaxată, cuibărită în braţele bărbatului pe care îl iubeşte.
Fiul lor, Tudor, născut pe 29 iunie 2013, nu era cu ei, aşa că Mircea şi Raluca savurau din plin fiecare clipă petrecută în doi. Prezentatorul ştirilor de la TVR este atât de îndrăgostit de tânăra lui soţie, încât o laudă ori de câte ori are ocazia, mai ales pentru talentele ei culinare. “Trufele de ciocolată făcute de soţia mea fac parte din micile mulţumiri ale vieţii. Bag câte una în gură şi o mănânc încet, cu ochii semideschişi, cum face omul atunci când dă de o aşa mare plăcere, încât văzul nu-i mai foloseşte la nimic”, a scris Mircea Radu pe Facebook.