Mirela Boureanu Vaida, superbă fără machiaj. Fanii au copleșit-o cu laude
Fosta prezentatoare de la "Mireasă pentru fiul meu", Mirela Boureanu Vaida (34 de ani), are acum, de când a plecat de la cârma emisiunii, puțin timp și pentru ea. Asta deși are doi copii care-i solicită toată atenția.
În puținele momente de tihnă, Mirela mai dă câte o fugă pe la un salon de coafură sau la masaj. Acestea sunt două dintre locurile pe care a început să le frecventeze după cea de-a doua naștere, pentru a se simți mai bine în propria piele și pentru a nu cădea în "butoiul" depresiei postanatale.
Se simte mai bine ca oricând, chiar dacă este și obosită. Prospețimea chipului său se vede cel mai bine atunci când nu-și acoperă fața cu niciun fel de produs de make-up. Vedeta și-a lăsat fanii să o vadă așa cum o vede doar familia ei, naturală și fără machiaj. Admiratorii au fost încântați să-și vadă preferata așa. "Doamne, cât de frumoasă!", "Superbă!", "Cât de frumoasă ești", au fost doar câteva dintre comentariile laudative la adresa Mirelei.