Mirela Boureanu Vaida, ultima zi de concediu! De luni revine la emisiune

3 mai 2015 13:55   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mirela Boureanu Vaida revine la „Mireasă pentru fiul meu”, începând de luni, 4 mai, la aproape două luni după nașterea fetiței sale, Carla Maria. Cât timp s-a aflat în concediu, locul prezentatoarei a fost ţinut de Andreea Mantea, însărcinată şi ea.

Înainte de reîntâlnirea cu telespectatorii, Mirela Boureanu Vaida a plecat împreună cu fetița și soțul ei, într-o scurtă vacanță, în Bulgaria. „După atâta concediu, merit o vacanță! De luni, 4 mai, începe distracția. Mă întorc la muncă”, a anunţat fericită prezentatoarea emisiunii “Mireasă pentru fiul meu”. Prezentatoare a mărturisit că trece print-o perioadă extrem de frumoasă de când a apărut în viaţa ei micuţa Carla. "Am trăit și trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Se împlinesc două luni de fericire, alături de fetița mea. E un sentiment de plin interior și parcă nu mă mai satur de ea! Mi se face dor s-o țin în brațe chiar și când doarme”, a povestit Mirela Boureanu Vaida. 

Vedeta tv a mărturisit că în toate aceste luni pe care le-a trăit de la nașterea fetiței au aujtat-ă să se cunoască şi să se redescopere. "Nu știam că pot fi atașată atât de mult de ceva ce simt că e al meu și e o parte din mine. Mă încearcă sentimente contradictorii: de la panică, la liniște profundă, de la posesivitate, la iubire totală și încredere în mine. Aveam nevoie de regăsirea aceasta a sinelui și de întelegerea faptului că, în viață, oricât de mult ai avea, nu ai nimic până nu vine copilul. Acum am totul”, a mai spus prezentatoarea emisiunii "Mireasă pentru fiul meu".

Deşi este o femeie împlinită acasă, Mirela Boureanu Vaida nu ascunde faptul că-i lipsește mult și partea profesională. "Recunosc că-mi lipsește adrenalina emisiunii și a directului. Mi-e dor și de concurenți, de poveștile lor, mi-e dor de colegii mei și de telespectatori. Mi-e dor să mă enervez și să mă bucur alături de ei! Nu va fi ușor să mă împart între cele două „meserii”, de mamă și moderator, mai ales că voi fi în direct șase zile din șapte. Dar sunt un om activ și dornic de „actiune”, așa că sunt convinsă că mă voi descurca și cu nopțile nedormite, și cu zilele încărcate de evenimente, din casa emisiunii. Așadar, din 4 mai începe adevărata provocare pentru mine!”, a explicat vedeta.

Cel care o va ajuta să se împartă cu succes între serviciu și acasă unde o așteaptă micuța Carla este nimeni altul decât soțul ei. "Ajutor de nădejde este și va fi soțul meu. Am convenit că, cel puțin până la vârsta de 6 luni a Carlei,  să ne ocupăm doar noi doi de ea, în lipsa unor bunici care să ne ajute. Ne vom face programul în așa fel încât să ne completam. Soțul meu se descurcă cel puțin la fel de bine ca mine la schimbat scutece, făcut băiță și masaj, plimbări și joacă. Am toată increderea în el și datorita lui îmi permit reluarea activitatii atât de repede", a mai spus moderatoarea.

Revenirea Mirelei Boureanu Vaida înseamnă o perioadă de pauză pentru  Andreea Mantea  care se pregătește de momentul nașterii. "Vreau să-i mulțumesc mult Andreei pentru ajutor! Nu e deloc ușor să duci, în paralel, sarcina și emisiunea. Ea s-a descurcat minunat, iar acum se va pregăti pentru cea mai mare realizare a vieţii”, a conchis Mirela Boureanu Vaida. 

Mai multe