Mirela Oprişor: «Mă buşea plânsul când mă uitam la serialul Las Fierbinţi»
Mirela Oprişor a lipsit un an şi jumătate din cel mai popular serial românesc, difuzat de PRO TV. “Mi-a fost dor de «Las Fierbinţi»”, spune cu francheţe, într-un interviu pentru adevarul.ro, actriţa în vârstă de 44 de ani. Aşa cum şi telespectatorilor le-a lipsit Aspirina, personajul la care îşi găseau alinarea bărbaţii mai mult sau mai puţin însuraţi din serial.
- Cum ai primit rolul Aspirinei?
Mimi Brănescu, soţul meu, scria deja scenariul. Noi nu prea lucram împreună atunci, iar eu chiar nu făceam nimic în perioada aia. Recunosc, i-am spus: “Hai, scrie-mi şi mie un personaj. Fă-mi şi mie un rolişor, să fiu doctoriţa din sat”. Şi a ieşit Aspirina (râde).
- Te deranjează că te strigă lumea Aspirina?
Da, mă deranjează că mă strigă aşa, dar oamenii au început să-mi ştie şi numele. Mă deranjează pentru că eu nu sunt un personaj, dar cred că am colegi mult mai vizibili şi care sunt mai agresaţi.
- Cum ai primit propunerea să revii în serial?
M-am bucurat foarte mult, dar ştiam că se va întâmpla la un moment dat. Mi-a fost foarte dor de «Las Fierbinţi». Este familia mea, îi iubesc pe toţi din echipă, este singurul proiect care m-a făcut realmente fericită total. Ştii ce înseamnă să te trezeşti la cinci dimineaţa şi să te duci cu drag undeva? Să te culci şi să aştepţi să sune ceasul ca să te duci la filmări.
- Ţi-a fost greu în perioada în care ai lipsit?
Foarte greu, nici nu vreau să vorbesc despre acest lucru. Mi-a fost greu şi să mă uit la episoade, să-i văd pe ei. M-am uitat, dar foarte rar, recunosc, pentru că mă buşea plânsul. Dar uneori trebuie să faci şi ce e bine să faci, să nu te gândeşti numai la tine.
- De ce tu şi Mimi aţi părăsit serialul în 2016?
Au fost cinci ani foarte grei pentru familia noastră, cinci ani de muncă în care nu am avut timp de noi. În primul rând, a fost oboseala soţului meu. Dacă aş scoate la imprimantă să arăt cât a scris... Era foarte obosit psihic. În al doilea rând, niciodată nu aveam timp de vacanţe pentru noi, pentru copil. Când termina el de scris, eu începeam filmările, nu ne potriveam niciodată. Şi am decis să luăm o pauză, să ne odihnim, să ne liniştim, să ne ocupăm de noi şi de alte proiecte.
- Ai luat repede decizia de a reveni în serial?
24 de ore, mai mult nu a durat.
Şi Mimi Brănescu a intrat în pâine
Soţul Mirelei Oprişor, actorul şi dramaturgul Mimi Brănescu (43 de ani), este scenaristul primelor nouă sezoane ale serialului cu lipici la public. Odată cu Aspirina, şi el se întoarce în echipa “Las Fierbinţi”. Mimi a scris replicile pentru episodul special de Crăciun şi e, totodată, scenaristul întregului sezon 13, care a fost filmat aproape în întregime şi care va fi difuzat la primăvară.
12 sezoane şi milioane de fani
«Las Fierbinţi» reprezintă o veritabilă frescă a României rurale a secolului XIX. Primul episod a fost difuzat pe 1 martie 2012, iar cele 12 sezoane ale serialului de comedie difuzat de PRO TV au înregistrat audienţe uriaşe. Mihai Bobonete (Bobiţă), Costi Diţă (Giani), Mihai Rait Dragomir (Dorel), Adrian Văncică (Celentano), Gheorghe Ifrim (primarul Vasile), Leonid Doni (poliţistul Robi) şi Anca Dumitra (Gianina) sunt doar câţiva dintre actorii care fac deliciul milioanelor de fani. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu a adus, probabil, cel mai important elogiu serialului. “Da, mă uit la «Las Fierbinţi»! Râd sănătos, mă înduioşez de candorile şi mizeria satului contemporan”, a scris Pleşu în “Dilema veche”, acum un an şi jumătate. “Totul e amuzant şi trist, vital şi deşucheat, şarmant şi bezmetic”, a conchis scriitorul. “Cred că şi Caragiale s-ar fi distrat. Spectacolul e, în acelaşi timp, aerisit şi înecăcios, vesel şi deprimant”, a descris el atmosfera unică a serialului..