Mirela Vaida, vacanță splendidă în România! 2.000 km cu trei copii «în cârcă»
Mirela Boureanu Vaida a răspuns provocării #FamilyIsFun (familia e distractivă – n.r.), lansată de Simona Gherghe (41 de ani), fosta ei colegă de la Antena 1, şi a povestit cum este viaţa cu trei copii, cu greutăţi, dar şi cu bucurii.
Simona Gherghe (41 de ani), mămică a doi copii, Ana Georgia (2 ani) și Vlad Ioan (2 luni), a lansat o provocare pentru familiile cu copii. Simona Gherghe vrea să afle întâmplările haioase ale acestora și să organizeze un festival despre familie şi copii. Festivalul „Family is Fun” va avea loc în acest weekend în Parcul Mogoșoaia.
Mirela Boureanu Vaida vrea să fie mamă cu serviciu
Mirela Boureanu Vaida, fosta vedetă de la Antena 1, a ales să petreacă mai mult timp alături de cei trei copii ai ei. Așa că Mirela Boureanu Vaida (37 de ani) a decis să facă în această vară turul României la pas, însoțită de copiii ei. Vedeta şi-a dus micuţii în Iași, locul în care a copilărit, dar și la bunici, la Târgu Frumos. Mirela Boureanu Vaida va parcurge în această vară 2.000 de kilometri, iar din toamnă își dorește să revină la tv. „Cer să mă lase statul să fac ceva cât stau acasă, din această dorință de a face ceva tot timpul. M-am obișnuit, eram așa și înainte de a se naște al treilea. Mi-e dor să muncesc, pentru că munca și copiii au mers mână-n mână la mine”, a spus vedeta. Întrebată de revenirea în televiziune, Mirela a spus că în viitor i s-ar potrivi să prezinte un alt format de emisiune. „Sunt pregătită, însă parcă n-aș mai fi disponibilă să fac orice format. Emisiunea pe care mi-aș dori-o eu nu mai merge azi”, a spus Mirela Boureanu Vaida la Antena 1.
Mirela Boureanu Vaida lasă copiii la soacră și merge la «Untold»
După ce au petrecut o săptămană frumoasă la Iași, Mirela Boureanu Vaida și copiii ei au făcut un popas la Piatra Neamț, orașul în care vedeta a crescut pană la varsta de șapte ani. În urmă cu cateva zile, Mirela a ajuns în Mediaș, Sibiu. Dar vacanța lor în țară nu s-a terminat.
Mirela Vaida a anunțat că va pleaca cu copiii la Festivalul Untold. Norocul nu-i lipseşte, dat fiind că soacra ei stă în Cluj. „Mă duc la festival cu toţi trei copiii! Am noroc că soacră-mea stă în Cluj. Atât noroc să am. M-am interesat, sunt căşti pentru copii, dar sub șase ani nu te lasă. Aşa că, îi las la soacră-mea şi mă duc şi eu. Plec la Cluj cu toată familia!”, a spus Mirela Boureanu Vaida la Antena 1.
Mirela Boureanu Vaida își ține soțul departe de ochii curioșilor
Soțul Mirelei Boureanu Vaida, Alexandru, stă departe de lumina reflectoarelor. Pe cât de prezentă în viața publică este Mirela, pe atât de retras e partenerul ei de viață, Alexandru, despre care nu se știu foarte multe. Cei doi formează un cuplu fericit care a clădit o familie frumoasă. Mirela Boureanu Vaida și Alexandru au împreună trei copii, cel mai nou membru al familiei, micuțul Tudor Ștefan, venind pe lume în urmă cu doar trei luni. Mirela Boureanu Vaida şi Alexandru s-au căsătorit în urmă cu nouă ani, iar din povestea lor de iubire au rezultat trei copii: Carla Maria (4 ani), Vladimir Alexandru (3 ani) și micuțul Tudor Ștefan (3 luni).
Soțul Mirelei Boureanu Vaida este director general la o companie şi călătoreşte destul de mult prin ţară. „El este un tip mai retras. Din toate pozele pe care le am pe Facebook, el nu apare nici măcar în una. Nu are cont de Facebook, nu are cont de Instagram”, a spus Mirela Boureanu Vaida despre soțul ei, Alexandru. La începutul acestei luni, Mirela Boureanu Vaida şi soţul ei, Alexandru, l-au botezat pe fiul lor, Tudor Ştefan. Evenimentul a avut loc în Snagov, la un hotel cu Spa, iar băiţa copilului a avut loc într-o piscină.
Alex Velea a răspuns primul provocării «Familia e distractivă»
Alex Velea (35 de ani) se numără printre primii care au răspuns provocării „Familia e distractivă”, lansată de Simona Gherghe. Cu zâmbetul pe buze, Alex Velea a spus ce a făcut fiul lui cel mare, Dominic (4ani). „În unele nopţi mă trezesc extrem de însetat şi pentru a-mi potoli setea, merg la frigider, unde mă aşteaptă o sticlă de apă rece sau o sticlă de suc cu acid. Aşa am făcut şi zilele trecute, am băut şi apoi am lăsat sticla lângă pat şi m-am pus la somn. De dimineaţă, Domi a venit în dormitor şi mi-a zis că se duce la baie. La fel şi peste 15 minute şi peste alte 15 minute. Am crezut că s-a îmbolnăvit copilul. Mai întâi am zis să merg să vad dacă, într-adevăr, merge la baie”, a spus Alex Velea. După aceea şi-a dat seama că „Domi” luase sticla cu suc. Antonia (30 de ani) și Alex Velea formează de șapte ani unul dintre cele mai cunoscute cupluri din showbiz. Cei doi s-au cunoscut la un studio de înregistrări, iar în prezent au doi băieți împreună, Dominic (4 ani) și Akim (2 ani), iar Antonia o are pe Maya Rosaria (8 ani) din căsnicia cu italianul Vincenzo Castellano.
Citește și:
Cum e viața Mirelei Vaida de când e mamă de trei: «Vladimir suferă de sindromul copilului mijlociu»