Miron Cozma, despre Colectiv: „Acolo a explodat bioxidul de carbon”

13 noiembrie 2015 7:54   Vedete românești
Ultima actualizare:

Tragedia de la club Colectiv a curmat viețile a 54 de tineri și a rănit alți peste 100. Multe persoane se află încă în stare gravă, internate în spitalele de la noi sau din străinătate. Unele vedete și-au plâns prietenii care au pierit în incendiu, iar altele au avut reacții halucinante. Cele mai multe însă au fost profund îndurerate de teribilul accident. Miron Cozma (61 de ani) a mărturisit că nu era în București când s-a produs incendiul, dar că a fost șocat când a aflat.

Au trecut două săptămâni de la tragedia din Colectiv, iar bilanțul crunt a ajuns la 54 de morți. Ancheta este în plină desfășurare, patronii, doi angajați ISU, șefii firmei de pirotehnice au fost arestați, iar fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, este cercetat în stare de libertate.  Miron Cozma a lansat o teorie “explozivă “.

„Eu am fost salvator minier şi am să vă spun un lucru despre care nu vorbeşte nimeni. Aţi observat că marea majoritate a celor arşi în acel club sunt arşi pe interior, pe căile respiratorii? În afară de ce au spus până acum, despre acid cianhidric şi aşa mai departe, nu vorbeşte nimeni despre ceva care este foarte logic. Ia gândiţi-vă câţi au fost acolo... 400 de oameni într-un spaţiu închis. Iar toţi aceşti oameni au respirat în acel spaţiu închis. Şi ce au eliminat prin respiraţie? Bioxid de carbon. Iar eu vreau să vă spun că bioxidul de carbon a provocat arsurile interioare. Explozia de bioxid de carbon provoacă arsuri pe căile respiratorii, vă spune Miron Cozma. Să vă zic din minerit: în cazul metanului, ai o moarte foarte faină, pentru că ai senzaţie de somn şi te-ai dus, dar metanul combinat cu praful de cărbune face grizum, care e atât de puternic încât îţi face covrig şina de cale ferată, vă daţi seama”, a declarat fostul lider al minerilor, pentru ziarul Ring.

„Acolo s-au aflat rockeri de-ai mei"

Cozma a precizat că nu se afla în Capitală, în seara fatidică de 30 octombrie, la momentul dragediei, dar că a suferit cumplit când a auzit ce s-a întâmplat: „Nu mă aflam în Bucureşti, eram la mormântul părinţilor mei, că la noi, în Ardeal, pe 1 noiembrie este Ziua morţilor, dar am fost extrem de impresionat când am auzit şi am văzut ce s-a întâmplat în acel club în noaptea de 30 octombrie. Nici nu pot să vă descriu în cuvinte ce am simţit, pentru că, vă daţi seama, acolo s-au aflat rockeri de-ai mei. Şi, din păcate, foarte mulţi au murit, Dumnezeu să-i odihnească, şi foarte mulţi sunt grav răniţi prin spitale. Să le dea Dumnezeu sănătate! Săracii, au fugit acolo, cum fac tinerii, au fugit de toate vicisitudinile societăţii noastre, care-i mafiotă, coruptă, ei considerând că libertatea lor se regăseşte în muzica pe care o ascultă şi în relaţia dintre ei. Iar eu vă spun că acesta e spiritul rokerului: libertate cu orice risc. Că şi eu mai zic: «Libertatea e mai presus decât viaţa». Asta este una dintre devizele mele. Dar să se ajungă la inconştienţa asta care a existat din partea autorităţilor şi să nu ia măsuri... Eu consider că vinovaţii trebuie să plătească şi am toată stima pentru tinerii care au ieşit în stradă împotriva autorităţilor”.

Mai multe