Mitică Popescu, «concediat» din «Moromeţii 2» în ziua când trebuia să semneze contractul
Actorul Mitică Popescu este foarte activ la cei 83 de ani ai săi şi când nu filmează pentru emisiunea „D’ale lui Mitică” de la TVR 2, se plimbă, iese la o bere cu prietenii și călătoreşte. În urmă cu ceva timp, Mitică Popescu trebuia să joace în pelicula „Moromeţii 2”, regizată de Stere Gulea, însă s-a întâmplat ca în ultimul moment să nu mai filmeze.
Mitică Popescu, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de film şi teatru de la noi, este în continuare pe val şi are emisiune la TVR 2 de 20 de ani. Mitică Popescu filmează în continuare pentru „D’ale lui Mitică” şi telespectatorii îl felicită pentru acest proiect longeviv.
Mitică Popescu a învățat degeaba rolul pentru «Moromeţii 2»
În paralel cu emisiunea „D’ale lui Mitică” de la TVR 2, Mitică Popescu a filmat și pentru serialul „Primăverii” (TVR 2) şi în 2018, era cât pe ce să joace și în filmul „Moromţii 2”, regizat de Stere Gulea. Dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, după cum a declarat actorul în cel mai recent număr al revistei „Taifasuri”. „Nu l-am refuzat pe Stere Gulea, învăţasem şi textul. Cu doi ani înainte, tot ne-a bătut la cap Stere. Dar trebuia să facă rost de bani şi, mă rog, când a reuşit să fie mândru de noul lui film, ne-a dat scenariile, eu l-am luat ca un elev silitor şi conştiincios. Locuind aproape de Herăstrău, mă duceam şi învăţam”, a povestit actorul pentru revista „Taifasuri”.
Mitică Popescu a primit doar scuze, nu și bani
Chiar în ziua când trebuia să semneze contractul pentru filmul „Moromeții 2”, Mitică Popescu a fost anunțat prin telefon că nu mai este nevoie de serviciile lui. „La un moment dat, nu ştiu exact motivele, Victor Rebengiuc n-a vrut să mai joace. Nu ştiu ce a motivat... Că e prea bătrân, în fine... Refuzând el, a trebuit să ne schimbe pe toţi din distribuţia veche. Era chiar în ziua când trebuia să mă duc să semnez contractul. Ne-au anunţat, cu scuzele de rigoare, evident. Asta e!”, a mai spus Mitică Popescu.
Citește și:
Mitica Popescu: "Am fost băiat de altar, mama a vrut să mă facă preot"
Mitică Popescu s-a reinventat la 80 de ani! Cum a fost fotografiat
Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună
Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții