Monica Anghel a rămas fără două job-uri

20 august 2014 22:08   Vedete românești
Ultima actualizare:

La 43 de ani, Monica Anghel se vede nevoită să se reîntoarcă la prima dragoste: muzica. Solista a fost pusă “pe liber” după ce şapte ani a realizat matinalul de la postul de radio Europa FM şi nici din juriul emisiunii „Te cunosc de undeva!”, de la Antena 1, nu va mai face parte.

Un nume cu greutate în muzica românească, Monica Anghel se reorientase în ultimii şapte ani şi reuşise chiar să facă o carieră ca DJ de radio. Vedeta prezenta matinalul de la Europa FM, împreună cu George Zafiu şi cu Vlad Petreanu. Deşi îi convenea colaborarea de minune, mai ales că îi aducea un venit substanţial, zilele trecute Monica a fost pusă în situaţia ingrată de a pune căştile de la radio în cui. Nu a fost alegerea ei, ci mai-marii postului au decis să facă un alt gen de matinal, orientat pe ştiri, nu pe divertisment.

S-a închis colaborarea mea cu ei. S-a terminat contractul şi asta a fost. A fost o hotărâre luată de comun acord. Din câte am înţeles, intenţia lor este să facă un matinal orientat mai mult pe ştiri. Eu însă sunt om de divertisment, sunt actriţă, sunt artistă, nu mă mai regăseam în acest format. Publicul s-a obişnuit cu mine într-un fel. Consider că în cei şapte ani la radio am fost destul de echilibrată. După aproape şapte ani, şi eu, şi ei, am zis că trebuie să fac şi altceva şi asta a fost”, a declarat solista pentru paginademedia.ro.

«Eu nu stau într-o singură emisiune»

Mai trist este că Monica a mai primit o lovitură, căci a rămas şi fără locul pe care-l avea în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva!”, de la Antena 1, unde lucrase alături de Horia Brenciu, Pepe şi Andrei Aradits.

„În acest moment am înţeles că s-a terminat de filmat un sezon cu juriul vechi. Dar eu nu stau într-o singură emisiune. Eu încă am contract semnat cu Antena 1. Nu depinde de mine ce se întâmplă în televiziune, se întâmplă totul foarte repede. Am convingerea că Dumnezeu are grijă de mine”, a completat Monica, pentru Click!  

O dă pe muzică şi pe… călărie

Pentru că acum are din plin timp liber, solista se reapucă de cântat şi se va dedica unei pasiuni mai vechi, călăria, pe care  o moşteneşte de la tătăl ei, Puiu Anghel. „În perioada în care am fost la radio am cam lăsat muzica în planul doi. Consider însă că am încă multe de spus în muzică şi în ultima perioadă am cam neglijat această parte. Vreau să mă reapuc de cântat. Pe 15 septembrie voi scoate o  nouă piesă, dedicată cailor. Este un imn al cailor şi călăreţilor, intitulat «Caii mei». Merg zilnic şi iau lecţii de echitaţie, instructorul meu este Nelu Szekely. L-am dus şi pe fiul meu, Aviv, însă este prea mic şi trebuie să mai aştept să crească. Caii au personalităţi diferite, ne pot înţelege pe noi, oamenii”, a declarat Monica, pentru Click!

Se întoarce vechea echipă la «Te cunosc de undeva!» 

Cel de-al şaselea sezon al show-ului de la Antena 1 va fi unul cu totul special. Pentru că va fi un sezon al campionilor transformărilor – “Gold Edition” - în care se vor întoarce juraţii vechi, adică Andreea Bălan, Ozana Barabancea şi Aurelian Temişan, alături de Andrei Aradits, dar şi vechii concurenţi care au făcut show în ediţiile trecute. Dintre aceştia au fost aleşi Anda Adam, Maria Buză, Lora, Rona Hartner, Pepe, CRBL, Jorge şi Florin Ristei.

Noul sezon va fi unul cu totul special şi plin de umor. 

Mai multe