Monica Davidescu: «Relaţia noastră e ca un dans»

3 iunie 2016 20:44   Vedete românești
Ultima actualizare:

Sunt împreună de 21 de ani, iar vineri (3 iunie), chiar de ziua lui Aurelian Temişan, au împlinit 10 ani de căsnicie. Au petrecut separat, artistul fiind în Rusia cu Naţionala Artiştilor Fotbalişti, la Campionatul Mondial Art Football. Dar şi-au spus „te iubesc” la telefon.

Nu e niciun secret că Monica Davidescu şi Aurelian Temişan formează unul dintre cele mai trainice cupluri din showbiz. Secretul şi întrebarea sunt „cum reuşesc?”. „Într-o relaţie, este important să ştii când să laşi de la tine. Nu este doar unul din noi pe primul loc. Câteodată sunt eu, altădată e el. Exact ca într-un dans unde cei doi trebuie să se sincronizeze ca să iasă paşii”, spune actriţa.

În afară de încredere, respect şi echilibru, un alt aspect important i-a ajutat să ajungă până aici, împreună. „Secretul nostru e că am acceptat să coborâm ştacheta, în ceea ce priveşte pretenţiile noastre. Cu alte cuvinte, trebuie să nu ai aşteptări mari şi nici multe pretenţii de la celălalt. Mai bine să ai surprize plăcute, decât deplăcute. Astfel, totul a devenit mai simplu”, adaugă actriţa, care ieri alerga între două repetiţii şi grădiniţa fetiţei. "Sunt cu premiere şi la Teatrul Naţional, şi la Teatrul Elisabeta. La Naţional pregătim «Luminiţa de la capătul tunelului», care se va juca pe 11, 12, 14 şi 15 iunie, iar la Elisabeta piesa «Dezbracă-te, vreau să-ţi vorbesc!», care se joacă pe 15 şi 29 iunie", mărturiseşte Monica Davidescu.

Temişan se va întoarce în ţară luni, 6 iunie, vor mai munci la foc automat până la stârşitul lunii, după care vor pleca într-o binemeritată vacanţă, în Grecia.

Mai multe