Monica Gabor și Inna, amintiri din prima zi de școală. Cum arătau vedetele în clasa întâi

7 septembrie 2019 19:07   Vedete românești
Ultima actualizare:

Începerea noului an de învăţământ este un bun prilej pentru vedete de a se întoarce în timp şi de a rememora emoţionantele momente din clasa întâi. Click! vă prezintă fotografii din prima zi de şcoală cu câteva dintre numele sonore ale lumii mondene. Şi Ana Maria Popescu Brânză, campioană olimpică la spadă, are amintiri de neuitat.

Campioană olimpică la spadă cu echipa României la Rio, în 2016, medaliată cu argint în proba individual la JO Beijing 2008, Ana Maria Popescu Brânză (34 de ani) îşi aminteşte cu mare plăcere de prima zi de şcoală: “Am urmat cursurile Şcolii Generale nr. 141 din Bucureşti. Şcoala în sine nu îmi era necunoscută, mai ales că obişnuiam să merg cu bunica pentru a-l întâmpina pe fratele, Marius, după cursuri. Îmi amintesc şi acum emoţia acelei zile, chinul prin care am trecut cu pampoanele şi uniforma, Abecedarul care mă aştepta în prima bancă, viitorii colegi cu care abia aşteptam să mă împrietenesc şi buchetul de flori pentru doamna învăţătoare." 

Deşi totul era nou pentru mine, aveam acea siguranţă că mă voi descurca pentru că lângă mine îl aveam pe Cristi, cel mai bun prieten al meu, cu care am şi împărţit aceeaşi bancă câţiva ani de zile. A fost o perioadă frumoasă de care îmi amintesc cu mult drag şi, chiar dacă timpul liber este limitat, încerc să ţin legătura cu foştii colegi şi este o bucurie să ne revedem şi să depănăm amintiri din acele vremuri”, a declarat ea pentru Click!.

Dar şi alte vedete au poveşti şi amintiri din ziua în care au ieşit pe uşa casei în uniformă, cu codiţe, fundiţe şi bentiţe, conform regulamentului din acea perioadă. Celebra cântăreaţă de talie internaţională, Inna, sau Elena Alexandra Apostoleanu (33 de ani), era frumoasă ca o păpuşică: ”Eram aşa de mică încât îmi puneam caiete pe scaun, sub mine, ca să ajung la masa de scris”, şi-a amintit ea, la PRO TV. Tot în acea destăinuire a menţionat că nu s-a dat în vânt după citit şi scris, fiind mai degrabă preocupată de lecţiile de canto, începute la vârsta de 8 ani: ”Mie nu mi-a plăcut şcoala. Ce rost ar avea să zic că mi-a plăcut şcoala când acum profesorii mei se uită la televizor, iar ei ştiu adevărul”.

Monica Anghel (48 de ani) din copilărie nu mai seamănă deloc cu cea de acum, poate doar zâmbetul să fi rămas intact. Tunsă scurt şi ţinând timid ghiozdanul în care a îndesat câteva caiete şi un penar, micuţa de atunci nici nu visa că va ajunge mare vedetă. Cântăreaţa a povestit, într-un interviu  pentru adevarul. ro, despre anii de studii, când se ţinea numai de boroboaţe: ”În clasa I, mă alerga o colegă prin clasă. Un ghiozdan era în afara băncii. Nu l-am văzut, m-am împiedicat şi am intrat cu arcada în colţul de la bancă. Nu îmi plăcea şcoală, dar am fost nevoită să o fac, rămăsesem corigentă la chimie pe vară. Nu mi-a plăcut chimia. Nu mi-a plăcut nici matematica. Ca drept dovadă că radical din nu ştiu cât nu mi-a folosit. Ştiu să fac doar adunări şi scăderi”.

Cât o priveşte pe Monica Gabor (31 de ani), care locuieşte în America în vila de peste 5 milioane de euro a iubitului ei asiatic Mr. Pink, a  învăţat la o şcoală generală din Bacău. Frumuseţea a ajutat-o să devină un fotomodel apreciat. În prezent, ea este profesoară suplinitoare la o şcoală din Beverly Hills, unde le predă limba engleză copiilor de imigranţi. Dar şi alte artiste care strălucesc în lumina reflectoarelor au făcut publice imagini de la vârsta de şapte ani, când părinţii le-au însoţit la careu, pentru a le ajuta să scape de emoţii. Le amintim pe Elena Gheorghe ( 34 de ani), dar şi pe Lavinia Pârva (34 de ani), soţia lui Bănică jr. 

Mai multe