Monica Gabor vine să-și vadă fata după un an
Din iulie 2015, când şi-au luat „la revedere”, micuţa Irina Columbeanu (8 ani) şi-a mai văzut mama doar în poze şi pe Internet.
Despărţirea de atunci, după ce Monica Gabor (28 de ani) venise în România în mare secret, s-a lăsat cu lacrimi de ambele părţi, însă deşi dorul a fost mare, vedeta n-a mai venit să-şi vadă fiica nici măcar de Sărbători. Astfel, de Crăciun, de ziua ei de naştere, de Paşte, de 1 Iunie şi la serbările şcolare, Irina a fost doar cu tatăl, Irinel Columbeanu.
Click! a aflat că, la aproape un an de la ultima vizită, Moni se pregăteşte să vină în România, pentru a-şi petrece vacanţa în compania fiicei ei, dar probabil şi pentru a se socoti cu fostul soţ pe pensia alimentară, căci diva e datoare vreo 11.000 de euro. În 2013, Moni s-a mutat la Los Angeles, unde locuieşte cu iubitul chinez Mr. Pink.