Morar l-a serbat pe căţeluşul său Olaf, care a împlinit 4 ani

20 aprilie 2018 19:12   Vedete românești
Ultima actualizare:

Vedetele sunt topite după cățelușii lor, care au devenit practic membri cu drepturi depline ai familiei, fiind răsfățați mai ceva ca niște prințișori. Au propria căsuță în vilele celebrilor stăpâni, iar cei de talie mică beneficiază chiar și de colecții de hăinuțe, în funcție de anotimp, dar și de jucării.

Deunăzi, Mihai Morar (36 de ani), prezentatorul emisiunii ”Răi, da’ buni” (Antena Stars), și-a emoționat fanii de pe Facebook cu fotografia de la petrecerea de ziua de naștere a lui Olaf, superbul lui câine, la care au participat Gabriela, soția lui Mihai, și gemenele lor, Mara și Cezara, în vârstă de 9 ani: ”Azi am avut mare petrecere, mare bairam, Olaf Morar a împlinit 4 ani! La mulți ani, băiatu’! Semnat, Familia Morar”, a scris prezentatorul tv.

Dar și anul trecut simpatica pufoșenie a beneficiat de un chef pe cinste, cu confetti, tortuleț și muzică. Atunci, Mihai a povestit: ”Nici toată treaba din lume, nici înregistrările pentru edițiile speciale de Paște nu m-au scuzat! A trebuit să fug o jumătate de oră până acasă pentru petrecerea singurului băiat al familiei”. Pe câinele lui Mihai îl cheamă Olaf, exact ca pe șturlubaticul om de zăpadă din ”Frozen”.  

Mai multe