Moștenitorii Ilenei Ciuculete, scandal pe pomană. Parastase separate pentru artistă
Dezbinaţi şi la pomană. Cornel Galeş şi băieţii artistei din prima căsătorie fac parastase separate. În septembrie se fac 6 luni de la moartea cântăreţei, iar familia acesteia s-a rupt în două. Soţul Ilenei face pomană în Bucureşti, iar băieţii la Craiova.
Chiar şi războiul Dolăneştilor a luat sfârşit odată cu încheierea procesului pe succesiunea averii tatălui lor, însă nici familia Ciuculete nu este departe de a-i ajunge din urmă cu scandalul lor. Scandalul în familia Ciuculete a izbucnit imediat după pomana de trei luni pentru artistă. Băieţii Ilenei Ciuculete, Cristian şi Mugurel Sfetcu, i-au reproşat lui Cornel Galeş (58 de ani) că nu i-a chemat la parastasul de trei luni şi că le-a ascuns multe lucruri, chiar şi boala mamei lor, despre care ei au aflat abia înainte ca aceasta să se stingă din viaţă. ”Fratele meu a sunat-o pe mama pe 8 Martie să-i spună la mulţi ani de Ziua Femeii, a răspuns Cornel şi a zis că nu e acasă. Pe 11 martie ne-a anunţat că este în spital. Mama era internată din 9 martie. Noi nu ştiam nimic. Apoi am mai descoperit şi alte neclarităţi în actul de succesiune”, spunea Mugurel Sfetcu. Parastasul de şase luni le va găsi pe rudele sale dezbinate şi sunt slabe speranţe ca aceştia să îngroape prea curând securea războiului. Cornel Galeş face pomana de 6 luni la Bucureşti, iar băieţii cântăreţei la Craiova.
”Băieţii sunt foc şi pară pe Cornel. În septembrie fac pomană la cu mâncărurile preferate ale Ilenei, sărmăluţe, saramură de peşte... Iar Cornel va apela la naşa de cununie să gătească la parastasul făcut de el”, ne-a spus un apropiat al familiei.
Totul a pornit de la vânzarea vilei din București
Deşi nu-şi mai vorbesc, Galeş a lăsat o uşă deschisă spre o împăcare cu fiul cel mic al artistei, Cristian, însă de fiul cel mare, Mugurel, care l-a atacat dur, nu mai vrea să audă. Totuşi, e mare distanţă până la împăcare. Supăraţi pe Cornel Galeş, băieţii au angajat un avocat care a luat la puricat averea mamei lor. Aceştia vor să afle în ce stadiu era Ileana Ciuculete când a semnat pentru vânzarea casei. ”El nu avea voie să dea o lingură fără să ştim şi noi, copiii, nu avea voie să înstrăineze nici un lucru. Şi costumele mamei erau valoroase, că nu erau de la second hand. E ceva în neregulă. Cornel a minţit. Am aflat că a vândut casa cu 5 zile înainte să moară mămica. Pe 9 martie a pus-o să semneze şi pe 14 martie a murit. Când am venit noi, ea a fost în stare să schimbe doar două vorbe. Atât îi era de rău. Trageţi voi concluziile, în ce stadiu era mămica atunci când a semnat actul? Şi notarul ce a făcut, cum de şi-a dat acordul? Dacă mămica nu ne-a lăsat nimic, nu e absolut nici o problemă. Dumnezeu să o odihnească în pace. Mie nu-mi trebuie nimic, că nu sunt milogul nimănui, dar dacă ea ne-a lăsat, nu e corect ca noi să nu ştim şi să ia el tot. Dacă am fost bun şi am tot tăcut, m-a luat de prost”, a povestit, pentru Click!, Mugurel Sfetcu, fiul cel mare al cântăreţei.
«La mormânt la mămica nu erau flori, nu era lumină»
Mugurel Sfetcu este supărat şi îl acuză pe Cornel Galeş că merge la cimitirul Străuleşti, acolo unde este îngropată Ileana Ciuculete, doar însoţit de camerele de filmat.
“Am fost aseară (n.r. luni seară) la mormânt, la mămica, el (Cornel Galeș-n.r.) n-a mai trecut pe acolo de două săptămâni și ceva. Nu erau flori, nu era lumină, ne-au spus paznicii. A vrut să arate la emisiune la Capatos ce îndurerat este și a mers cu două cutii de pastile, nu l-au primit noaptea la cimitir. O să facem o cerere la administrația cimitirului, să nu mai intre acolo televiziunile, ci doar cei care vin să aprindă o lumânare. Eu nu merg cu presa, dar tu te duci să arăți cât de îndurerat ești și, de partea cealaltă, îţi înșeli toată familia”, ne-a mai spus Mugurel Sfetcu, fiul cel mare al Ilenei Ciuculete.