Motivele pentru care Anamaria Prodan nu mai poartă doliu

27 aprilie 2018 22:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

Au trecut doar nouă zile de când îndrăgita cântăreață Ionela Prodan a încetat din viață. Anamaria, fiica ei, a fost răvășită de durere în tot acest timp, însă a decis să renunțe la doliu și să se reapuce de treabă, pentru a depăși mai ușor tristețea copleșitoare care a venit odată cu pierderea mamei sale.

Vedeta a renunțat la hainele negre și a fost văzută mergând la o întâlnire de afaceri, într-un costum ciclam. Deși încă are sufletul îndoliat de pierderea importantă pe care a suferit-o, Anamaria a decis să încerce să depășească neagra perioadă prin care trece, începând cu vestimentația. Deși până acum a respectat toate formalitățile ce țin de obiceiurile religioase, vedeta a decis în cele din urmă să renunțe la doliu. O sursă apropiată familiei Prodan a declarat că acest lucru nu înseamnă că Anamaria nu suferă, ci pur si simplu nu consideră acest obicei atât de însemnat. „La ei în familie nu s-a ținut doliu niciodată. Ba chiar, când au mai avut parte de decese în familie, ele au purtat alb, în semn de puritate, pentru sufletul celui pierdut. Dar Ana a ținut doliu după mama ei cele nouă zile cât prevede Biblia. I-a fost frică și de gura lumii, să nu fie criticată. Ele chiar au avut o discuție pe acest subiect, iar Ionelei Prodan nu i-ar fi plăcut să o vadă pe Ana îmbrăcată numai în negru. Ana a făcut și pomană, a respectat toate dogmele”, a susținut o prietenă apropiată, conform Viva.

Anamaria a preferat, de asemenea, să se refugieze în muncă, pentru a putea uita de tragicul eveniment prin care tocmai a trecut, și a decis să înceapă filmările pentru o emisiune tv.„A ales să se refugieze în muncă. A rămas în urmă cu toate proiectele, iar acum recuperează. Are întâlniri de afaceri, dar a început și filmările pentru emisiunea Gospodar fără pereche, de la Pro TV”, a declarat aceeași sursă.

Ionela Prodan s-a stins pe patul de spital, chiar în timp ce Anamaria o ținea de mână, ceea ce a reprezentat un moment extrem de sensibil pentru vedetă.

Anamaria încearcă din răsputeri să păstreze amintirea mamei sale vie, și se află în continuare într-o stare de negare. „Nu realizează nici acum ce s-a întâmplat. Crede că mama ei e acasă, acolo unde era mereu. A și visat-o aproape în fiecare seară. De cele mai multe ori a visat întâmplări firești, că se duce la mama ei acasă și că îi spune să așeze masa, să mănânce. Așa făceau ele mereu, Anamaria se duce la mama ei să mănânce”, a declarat o prietenă apropiată familiei.

Mai multe