Motivul pentru care Adina Buzatu este singură: "Vreau un bărbat lângă mine, nu vreau..."

8 iunie 2015 13:25   Vedete românești
Ultima actualizare:

Adina Buzatu (38 de ani) este o femeie atrăgătoare, inteligentă şi cu mult sex-appeal. Însă este singură. Asta pentru că, aşa cum a povestit stilistul vestimentar în cadrul ediţiei de duminică (7 iunie) a emisiunii "Constantin 60' ", de la Prima TV, e destul de rigidă când vine vorba de relaţiile afective.

Adina Buzatu a fost invitată la emisiunea "Constantin 60'" de la Prima TV, unde a recunscut că încă îl caută pe bărbatul în care să aibă încredere totală, care să știe să o respecte și să o mângâie afectiv.

"Sunt foarte sensibilă, foarte pasională și foarte caldă. Și am nevoie de dragoste, am nevoie de căldură, am nevoie de o persoană care să mă mângâie toată ziua. Să mă mângâie afectiv. Un om care știe să îți spună dimineața «te iubesc». Tatăl meu nu a plecat niciodată de acasă fără să o sărute pe mama, eu nu îmi amintesc așa ceva", i-a spus Adina Buzatu lui Alexandru Constantin, realizatorul emisiunii "Constantin 60'".

Nu are un iubit, iar acest lucru îl pune pe seama destinului și unei oarecare rigidități care se manifestă în relațiile afective.

"Nu am găsit persoana. Sunt singură. Poate am găsit-o la un moment dat și nu a fost să fie. Și mă întreabă multe lume cum de sunt singură. Sunt singură... că nu a fost să fie. Eu cred în destin. Nu sunt perfectă, cred că am un milion de defecte. Și cred că există destin și cred că fiecare sac își găsește petecul când trebuie. Nu la o anumită vârstă, nu la 18 ani, nu la 25. Nu există vârsta perfectă. Sunt puțin rigidă. Și în relațiile afective, în dragoste. Cer lucruri. Vreau să fiu respectată și respect", a mai declarat stilistul vestimentar.

Cu toate că se descrie ca fiind rigidă, Adina consideră că lucrurile pe care le cere de la un bărbat nu sunt imposibile.

"Eu vreau un bărbat lângă mine, nu vreau o glugă de coceni. Vreau un om educat, un om care să știe să fie lângă mine atunci când trebuie. Nu mă refer financiar, să mă ajute să-mi vopsească ușile în casă. E vorba de faptul că vii acasă și ai încredere în omul acela", a mai adăugat Adina Buzatu, la Constantin 60'.

Mai multe