Motivul pentru care Elena Merișoreanu este revoltată după înmormântarea Ionelei Prodan

19 aprilie 2018 22:32   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ionela Prodan a fost înmormântată joi, 19 aprilie, iar alături de el au fost prezenți mai multe persoane publice, familia și câțiva dintre colegii de scenă. Deși se aștepta ca alături de femilie să fi fost prezenți mai mulți artiști, alături de familia Prodan, au fost doar câteva nume din lumea muzicii românești, lucru care a deranjat-o pe Elena Merișoreanu.

Elena Merișoreanu a declarat că se gândea că la ceremoniile de înmormântare vor fi mai mulți cântăreți prezenți, însă nu a fost așa. Ea și Ionela Prodan au fost prietene încă de la 19 ani și au fost împreună pe scenă de foarte multe ori.

"Eu din clipa în care a dus-o la capelă am stat până s-a închis capela. Am fost foarte dezamăgită azi, am crezut că soliştii care nu au fost să îşi ia rămas bun de la coleaga noastră vor veni astăzi. Am rămas dezamăgită că au fost foarte puţini. Pe Ionela Prodan o ştiu de când aveam 19 ani. O cunosc de când s-a cunoscut cu Traian Tănase, la toate evenimentele din familie am fost alături. A rămas un gol că am pierdut o colegă şi o prietenă. Mi-a adus multă bucurie în suflet prin vorbele ei, să ştiţi că Ionela Prodan a plecat împăcată că şi-a văzut fetele la casele lor. O felicit pe Anamaria Prodan că a stat cu ea de când a adus-o la capelă până când a condus-o pe ultimul drum. Ionela Prodan a trecut prin multe încercări cu credinţă şi demnitate" a declarat Elena Merișoreanu la Antena Stars.

Mai multe