Motivul pentru care Mărgineanu a plecat în vacanță doar cu băiatul său
După o vară grea și înaintea unei perioade foarte aglomerate, Mihai Mărgineanu (45 de ani) a reușit să-și ia o scurtă vacanță. Dar a fost una extraordinară. Artistul a călătorit doar împreună cu băiețelul său, Tudor (9 ani).
Artistul a închiriat din Atena o corabie cu pânze de 16 metri și a pornit o călătorie pe Marea Egee alături de fiul său, Tudor. „Am plecat ca băieții”, a explicat Mărgineanu de ce nu a mai luat pe nimeni în acest concediu. „Am descoperit frumusețile ascunse de ape sau de distanțele de neparcurs ale Greciei antice și moderne în aceeași măsură”.
Vacanța a fost cu adevărat o aventură. „Am găsit insule în care este interzis orice mijloc de locomoție cu motor și lumea se deplasează cu măgari, am fost pe insula pe care John Fowles a scris «Magicianul», am făcut baie cu delfinii și am văzut colonii de zargani fosforescenți! Am cunoscut români care fac parte din România aia frumoasă, pe care noi o iubim, și australieni, francezi, englezi, greci sau români uniți de aceleași pasiuni sau aceeași muzică”, a mai povestit cântărețul.
Artistul și băiatul său au trecut chiar și prin momente de panică, din cauza unei furtuni care i-a surprins în largul insulei Poros: „Am fost nevoiți să ne adăpostim într-o marină pescarească, care avea adâncimi necorespunzătoare velierului nostru. Dar, până la urmă, am avut noroc!”.
Expediția celor doi a fost binevenită pentru artist, care și-a încărcat bateriile cu multă energie, căci îl așteaptă o perioadă foarte aglomerată din punct de vedere profesional. „Mărgineanu s-a apucat imediat de treabă, de îndată ce a revenit în țară. Acum sunt la filmări pentru serialul «Las Fierbinți» (difuzat în fiecare joi de PRO TV, de la 20.30, n.r.), mă pregătesc de examene la Autoritatea Aeronautică și de concerte, primul fiind «Haimanalele și Doamna», chiar de ziua mea, 2 octombrie, la Cinema Patria”. Biletele pentru acest spectacol se găsesc pe site-ul Vreau Bilet și la casa de bilete de la Cinema Patria.