Mugurel Vrabete, părăsit de amantă, s-a întors la soţie
Mugurel Vrabete s-a împăcat cu soţia. După o aventură de aproximativ trei ani ani cu mai tânăra solistă Irina Popa, basistul de la Holograf s-a întors la soţia lui, Maria Zărnescu. Cei doi s-au afişat împreună la un eveniment.
Mugurel Vrabete (63 ani) de la Holograf s-a despărţit de amanta mai tânără cu 32 de ani şi s-a împăcat cu soţia lui, realizatorul de radio Maria Zărnescu (49 de ani).Vineri, la Marshal Garden, artistul şi soţia lui şi-au făcut apariţia la relansarea Casei de discuri Electrecord, semn că norii negri din căsnicia lor s-au risipit. În 2016, el şi-a lăsat baltă soţia de dragul amantei, bomba sexy din semifinala Eurovision 2016.
Contactat de Click!, artistul de la Holograf spune că n-a plecat niciodată de acasă. „Eu nu am fost despărţit de soţie şi nu am părăsit niciodată căminul conjugal. Irina nu mai este în Bucureşti, s-a mutat în provincie şi şi-a găsit acolo de muncă”, susţine Mugurel Vrabete. Totuşi, fosta lui iubită avea o altă părere în ceea ce priveşte relaţia lor. Mugurel Vrabete şi solista din Galaţi Irina Popa (31 ani), cea care a câştigat Festivalul Mamaia în 2008, au pozat ca un cuplu şi la diverse evenimente mondene, dar nimeni nu bănuia că au o relaţie amoroasă.
Irina Popa a recunoscut relația
În urmă cu 3 ani, fotoreporterii Click! i-au surprins împreună prima dată, iar Irina a recunoscut apoi că ei doi formează un cuplu. Irina s-a concentrat pe partea profesională, un videoclip la piesa «Lasă-mă, eu te las», dar a arătat cât de important e basistul de la Holograf pentru ea. Mugurel Vrabete şi Irina Popa au cântat şi împreună într-un proiect intitulat „The Sinners” („Păcătoşii”).
Înainte ca pozele cu ei doi intrând în acelaşi bloc să apară în Click!, solista a explicat că în acel apartament din Berceni doar repetă cu Mugurel zi şi noapte, pentru bunul mers al formaţiei, apoi s-a sucit şi a confirmat bănuielile. „Da, ne iubim de un an şi locuim împreună. Muzica ne-a unit şi avem o relaţie frumoasă. Toţi cunoscuţii noştri ştiu că suntem împreună şi nu are rost să ascundem acest lucru”, mărturisea solista, în exclusivitate pentru Click!.
Tot ea ne-a mai spus atunci că Mugurel Vrabete s-a separat de soţia lui, Maria Zărnescu, dar că încă nu au divorţat. Interesant este că după ce a cunoscut-o pe tinerica Irina Popa, toate principiile de viaţă ale artistului au fost băgate sub preş. Mugurel declara, în urmă cu câţiva ani, că nu ar mai putea avea o relaţie cu o femeie tânără pentru că nu ar mai rezona. În plus, o lăuda pe soţia Maria că ştie să lase de la ea când lucrurile se mai inflamează. Mugurel Vrabete are două divorţuri la activ şi s-a aflat în pragul celui de-al treilea. Are trei copii: Alin (23 de ani), în Bucureşti, dintr-o relaţie extraconjugală, Anda Roberta (44 de ani), în Braşov, cu prima soţie şi Ana (24 de ani), în Cluj, cu a doua soţie.