Musculosul care a vrăjit-o pe Răduleasca face bani din striptease
N-a reuşit să ajungă la inima Andreei Mantea, în emisiunea “Burlăciţa”, dar vineri seara Sorin Dumitraş a dat-o pe spate pe pretenţioasa Mihaela Rădulescu cu fizicul lui sculptat. Asta deşi nu şi-a dat jos tricoul şi nici n-a fost personajul principal, ci doar şi-a însoţit iubita, filipineza Resciebelle Santiago, cea care a şi cucerit publicul şi juriul cu vocea ei.
“Iubitul tău e un geniu!”, a strigat Mihaela Rădulescu, după ce frumoasa Resciebelle (25 de ani) le-a spus juraţilor că a fost încurajată de prietenul ei să participe la emisiune.
Focoasa brunetă, originară din Filipine, i-a uimit pe juraţi cu vocea ei, după ce a interpretat impecabil piesa “I will always love you”, a regretatei Whitney Houston. În momentul în care pe scenă a urcat iubitul tinerei, Mihaela Rădulescu a devenit şi mai euforică. Cu un zâmbet şarmant şi un trup de Adonis, brunetul cu ochi verzi a cucerit-o iremediabil pe iubita lui Felix Baumgartner. “Da şi de la mine pentru etapa următoare, dar doar dacă vii însoţită de el”, i-a spus Mihaela fetei.
Dacă talentata filipineză şi-a făcut debutul la Pro tv, Sorin Dumitraş s-a remarcat la mai multe emisiuni ale postului concurent. În 2014, s-a remarcat la show-ul “Burlăciţa”, unde a încercat s-o cucerească pe Andreea Mantea. Tot acolo a declarat că este stripper şi a “încins-o” pe brunetă cu un dans lasciv. Un an mai târziu a jucat rolul de ispită în emisiunea “Insula Iubirii”, tot de la Antena. Sorin şi Resciebelle, care e celebră în ţara ei natală, s-au cunoscut vara trecută în Malaezia, într-un club în care acesta dansa.