Mutu, "Briliant" doar pe mâna nevestei!

15 iunie 2016 11:37   Vedete românești
Ultima actualizare:

Sandra Bachici și-a tatuat pe antebraț numele fostului fotbalist, alături de un diamant uriaș

Adrian Mutu (37 de ani) a început anul cu vise de Euro, însă în luna mai a anunțat că se retrage din fotbal, după o activitate de 15 ani. A "înscris" însă pe plan amoros, căci în ianuarie 2016 s-a căsătorit, pe o plajă din Cuba, cu superba Sandra Bachici (22 de ani), fostă Miss România în 2010. Recent, bruneta i-a făcut soțului o declarație de dragoste inedită, chiar pe piele. Sandra și-a tatuat pe antebraț prenumele partenerului ei, Adrian, alături de un diamant uriaș, care semnifică porecla primită de Adrian Mutu la începutul carierei, pe vremea când era mașină de goluri. Sandra și-a etalat desenul pe rețeaua de socializare Instagram și imediat Mutu i-a întors declarația de dragoste printr-un text siropos, scris în engleză: "I choose you and I'll choose you over and over, without pause, without a doubt, in a heartbeat I'll keep choosing you".

Pe 20 mai, aflat în vacanţă cu soţia lui, Sandra, în Republica Dominicană, Adrian Mutu şi-a făcut publică retragerea din fotbal prin intermediul unei scrisori trimise către ziarul italian “Corriere dello Sport”. Apoi, a doua zi, a transmis un mesaj prin Facebook şi către fanii din România. “Aici mă opresc! După 30 de ani! Nu fac acum statistici cu performanţele mele. Acestea vor rămâne pentru totdeauna. Azi îmi caut în suflet. Azi îmi vin în minte stadioanele pline de la echipa naţională. Să joc pentru naţionala ţării mele a însemnat să simt mândria aceea pe care am avut-o doar atunci când mi s-au născut copiii. La imnul ţării mele, acolo jos, pe gazon, cu 10 pe spate şi cu banderola de căpitan pe braţ, îmi auzeam bătăile inimii amplificate de 1.000 de ori. N-a existat pentru mine o onoare mai mare ca asta”, sunt câteva dintre frazele scrise de Mutu pe reţeaua de socializare. Un jucător care rămâne, totuşi, cu regretul că nu a reuşit să ridice deasupra capului nici un trofeu, fie el titlu de campion naţional sau Cupă!

Mai multe