Mutu, primul Paşte cu bebeluşul Tiago

17 aprilie 2017 21:11   Vedete românești
Ultima actualizare:

Bucurie mare în familia lui Adrian Mutu! «Briliantul» şi-a dus băiatul acasă şi a serbat Paştele cu întreaga familie. Părinţii fostului fotbalist şi ai Sandrei au venit la Bucureşti şi şi-au întâmpinat nepotul cu toată dragostea.

În sfârşit, şi-a găsit cu adevărat liniştea! După două mariaje eşuate, Adrian Mutu (38 de ani) este fericit şi împlinit lângă Sandra (24 de ani). Femeia cu care urmează să se însoare la vară i-a dăruit cel de-al patrulea moştenitor. Astfel, în Vinerea Mare, la ora 7.44, s-a născut micuţul Tiago, la o clinică privată din nordul Bucureştiului, iar venirea pe lume a bebeluşului a stârnit forfotă mare. Atât mama lui Adi, Rodica Mutu, cât şi cea a Sandrei, Mariana Bachici, s-au mobilizat şi au venit la Bucureşti pentru a-şi întâmpina nepotul. Cuscrele au avut suficient timp să pregătească nu doar casa, ci şi bucatele tradiţionale, în întâmpinarea nepoţelului care a fost adus acasă fix în ziua de Paşte. Pentru că Sandra s-a simţit bine, medicii au hotărât să o externeze chiar duminică, după prânz, aşa că în zi de sărbătoare directorul general al lui Dinamo s-a putut bucura în voie de băieţelul său, l-a legănat şi a dormit cu el în braţe, aşa cum se poate vedea în fotografia pe care a postat-o pe Instagram şi care a impresionat mii de internauţi. Un mesaj surprinzător a venit şi de la Mario, băiatul din prima căsnicie a lui Mutu cu Alexandra Dinu.

Adolescentul şi-a felicitat tatăl şi frăţiorul vitreg fără să folosească cuvinte, ci simboluri specifice internetului, un chip zâmbitor şi un bebeluş cu biberonul, semn că nu cunoaşte şi nici nu crede în gelozia dintre fraţi. Printre sutele de mesaje de felicitare s-au aflat şi ale naşilor Cesare Prandelli şi Eduard Stăncioiu.

Mai multe