Mutu se însoară cu voie de la soacră

1 septembrie 2015 21:50
Ultima actualizare:
Mutu şi Sandra sunt împreună de şapte luni

Ajuns la 36 de ani, Adrian Mutu ştie ce vrea atunci când vine vorba de viaţa personală. Tocmai de aceea şi-a dat seama rapid că viaţa lui este perfectă alături de Sandra, iubita lui în vârstă de 22 de ani, şi a decis să o ceară de nevastă după numai şapte luni de relaţie. Mutu şi-a luat totuşi măsuri de precauţie, nu i-a oferit inelul brunetei până nu a primit binecuvântarea mamei ei, Mariana.

Soacra Mariana are grijă de câinele lui Mutu, când el e în cantonament

Adi Mutu tace şi face. Cel puţin în viaţa particulară. După nici un an de la divorţ, este gata să ducă la altar altă femeie. ”Briliantul” s-a îndrăgostit lulea de o fostă Miss România, Sandra Bachici, 22 de ani, originară din Timişoara. Cei doi sunt împreună din ianuarie, de când ea a rupt logodna cu fotbalistul Laszlo Sepsi.

Lucrurile au mers foarte bine între Sandra şi Adi, iar duminică, atunci când fata şi-a serbat onomastica, el a cerut-o de soţie. Mişcarea atacantului de la FC Pune City n-a fost însă una ”de moment”. El a dorit să ştie ce părere au părinţii fetei despre un posibil mariaj, aşa că a chemat-o la Bucureşti pe Mariana Bachici, mama Sandrei, şi i-a cerut binecuvântarea. Femeia îl îndrăgeşte pe Mutu şi, potrivit apropiaţilor lor, nu s-a opus deloc. Din contră! A fost încântată de această idee. Nu acelaşi lucru se poate spune despre părinţii lui Mutu, care habar nu aveau de intenţiile acestuia. “Nu m-a anunţat că vrea să se logodească, nu ştiu nimic despre asta”, a explicat Spiridon Mutu, tatăl fotbalistului, pentru ziarul „Ring”.

Sandra, mireasă cu orice preţ în 2015

Sandra, la un pas să se mărite cu Laszlo Sepsi

Sandra Bachici a fost implicată într-o relaţie care a durat peste patru ani cu Laszlo Sepsi. Aveau planuri de căsătorie, eveniment care ar fi trebuit să se întâmple în această vară. Sepsi a cerut-o de nevastă de Revelion, în vacanţa din Dubai. Sandra a  primit inelul de logodnă, însă la nici o săptămână, când fotbalistul era plecat în cantonament, s-a cuplat cu Mutu. De atunci este mereu cu ”Briliantul”, pe care l-a ”convins”, după şapte luni, că trebuie să o ia de nevastă.

Mai multe