Natalia Mateuţ, condamnată. Cât va sta în puşcărie

16 iunie 2014 18:49   Vedete românești
Ultima actualizare:

Natalia Mateuţ, fiica fostului dinamovist Dorin Mateuţ, a fost condamnată la o lună de puşcărie de către Curtea din Amsterdam, anunţă Realitatea. Vedeta a primit această sentinţă după ce a fost reţinută la 2 aprilie 2011 când ieşea dintr-un magazin de lux din Olanda unde făcuse cumpărături cu carduri clonate.

În momentul în care a fost ridicată de poliţişti, fotomodelul avea asupra sa o sacoşă în care se aflau o curea şi două eşarfe. Tânăra ar fi folosit cu intenţie mijloace de plată despre care ştia că sunt false în timpul unei vacanţe de o săptămână la Amsterdam.

 Fiica fostului internaţional dinamovist Dorin Mateuţ a fost condamnată la o lună de închisoare de Curtea din Amsterdam pentru ca a făcut cumpărături de peste 100.000 de euro cu carduri clonate.

Infracţiunile au fost comise, conform sentinţei consultate de Sursa Zilei, în perioada 25 martie 2011 – 2 aprilie 2011. Natalia Mateuţ a fost reţinută pe 2 aprilie 2011 chiar la ieşirea dintr-un magazin Burberry, informaţia eliberării fiind făcută publică chiar de tatăl tinerei două zile mai târziu.

Conform sentinţei, timpul petrecut în arestul preventiv îi va fi scăzut din pedeapsă, nefiind clar dacă aceasta este supendată de la executare o perioadă. În momentul reţinerii, fotomodelul avea asupra sa o sacoşă în care se aflau o curea şi două eşarfe Burberry. Actul de acuzare arată că tânăra ar fi folosit cu intenţie mijloace de plată despre care ştia că sunt false în timpul unei şederi de o săptămână în capitala Olandei. Cu ajutorul a patru carduri American Express clonate, Natalia Mateuţ ar fi făcut cumpărături de nu mai puţin de 111.700 de euro de la Burberry, Luis Vuitton, Hugo Boss, Salvatore Feragamo, Chanel, Dodato, dar a achitat şi nota de plată la hotelul de 5 stele Barbizon Palace.

Mai multe