Nea Popa, ajutor nesperat în problemele cu banca

22 septembrie 2016 22:38   Vedete românești
Ultima actualizare:

Tudorel Filimon - sau nea Popa din ”La bloc” - a fost pus la pământ de bănci. A rămas fără vila pentru care a muncit o viaţă, şi cu datorii de zeci de mii de euro. În speranţa că va scăpa de calvarul ratelor, actorul a cerut ajutor în instanţă. Impresionat de situaţia lui, solistul Paul Surugiu - Fuego i-a întins o mână de ajutor.

Paul Surugiu (40 de ani) sau Fuego, cum îl ştie o ţară întreagă, are o inimă de aur. La începutul anului, el s-a apucat de pictat, în scop caritabil, astfel că lucrările lui au fost scoase la vânzare la aproximativ 1.000 de lei, iar banii ajung în conturile unor vedete aflate în impas financiar. Pe lista artistului se află şi Tudorel Filimon.

Actorul s-a confruntat cu mari probleme, după ce banca i-a luat casa din zona Obor şi i-a vândut-o la licitaţie, în 2015, în urma datoriilor înregistrate. În plus, banca a continuat să-i oprească lui ”nea Popa” din venituri, chiar dacă imobilul care l-a adus în sapă de lemn are acum alt proprietar. S-a agăţat, disperat, de noua lege, ”darea în plată”, care îi ajută şi pe cei executaţi silit, situaţie în care el se află. Armata de avocaţi a actorului se zbate în instanţă, încă de dinaintea aprobării acestei legi, ca să-i recupereze casa din zona Andronache, deşi şansele sunt minime. Tudorel Filimon munceşte pe rupte şi acceptă orice contract pentru a face rost de bani, fiind distribuit în şapte piese de teatru.

Impresionat de cazul său, Paul Surugiu-Fuego i-a sărit în ajutor. „Pentru mine, Tudorel Filimon este un erou. Joacă cu dăruire, pentru a încerca să supravieţuiască. Teatrul îi este vocaţia şi simte că în viaţa asta a venit cu un scop. Nu-i îi este uşor, dar nici nu se plânge în vreun fel, apărând pe la televizor. Munceşte şi, cu demnitate, îşi duce talentul mai departe. Interesant este că ambii ne-am format la Turda, eu fiind născut acolo, el debutând la teatrul din oraş, în numeroase piese de teatru”.

Cântăreţul ne-a vorbit despre proiectul său caritabil: „Toate gesturile mele sunt publice pentru că e firesc să fie aşa. Vorbim despre un proiect în care s-au implicat oameni, care au achiziţionat lucrări. Vorbim despre o campanie la nivel naţional de susţinere a artiştilor, ori cei mari, ori cei la început de drum. E firesc să-i arătăm, să-i sprijinim. Nu e nici fală şi nici ruşine să ajuţi. Poate dacă am fi mai mulţi, chiar şi aşa, spunând celor din jur, s-ar schimba mai multe. Eu efectiv îmi pun sufletul, timpul, dăruirea pe pânză, pentru a face bine şi pentru a realiza opere de care publicul şi iubitorii de artă să fie mândri! Vă mulţumesc că-mi sunteţi aproape!”, a mai susţinut Paul Surugiu –Fuego.

Solistul-pictor l-a ajutat şi pe Cornel Constantiniu

Tudorel Filimon nu este singurul artist ajutat de Paul Surugiu - Fuego. Interpretul a revenit la o pasiune mai veche, pictura, în urmă cu aproape doi ani. A vândut deja peste 50 de tablouri, însă banii nu i-a băgat în puşculiţă, ci din fondurile strânse i-a ajutat pe Cornel Constantiniu, bolnav de Parkinson de peste 20 de ani, pe Ilie Micolov, Lucky Marinescu, Aimée Iacobescu, Anca Pandrea, Elisabeta Preda, Petru Demetru Popescu, Ioan Voicu sau Gheorghe Ursachi. „Pictura a fost dintotdeauna pentru mine un Univers fascinant, este o pasiune din copilărie”, spune artistul, care a avut anul acesta mai multe vernisaje. 

A pierdut casa şi un teren din Moara Vlăsiei

Anul trecut, actorul Tudorel Filimon a primit o grea lovitură: a rămas pe drumuri, după ce banca i-a luat casa în urma unor datorii. Necazurile actorului nu s-au oprit aici. După ce banca i-a luat vila din Andronache, moştenită de la părinţi, la scurt timp, i-a luat şi terenul de 7.800 mp, de la Moara Vlăsiei. Şi terenul era tot o moştenire de la tatăl său. Problemele sale financiare au apărut după ce Tudorel nu a mai putut achita la timp un credit bancar, de 30.000 de euro, iar banca l-a executat silit. 

Mai multe