Nea Raţă se antrenează în Cuba pentru «Ferma Vedetelor»
8 decembrie 2017 20:23
Vedete românești
Ultima actualizare:
Celebrul nea Raţă (51 de ani) revine în atenţia fanilor anul viitor, în primăvară, cu cel de-al treilea sezon al reality-show-ului „Ferma Vedetelor” (Pro TV).
Formatul a rămas neschimbat, tot cu 12 vedete pregătite să muncească şi să se adapteze condiţiilor de la fermă, însă elementul de noutate îl reprezintă prezentatoarea. După cum se ştie, Iulia Vântur a fost înlocuită cu Monica Bârlădeanu (38 de ani). Ea s-a întors din Los Angeles pe plaiuri mioritice, căci filmările au avut loc în această primăvară, undeva lângă Sibiu. Până va începe emisiunea, iată că şi nea Raţă îşi încarcă bateriile într-o vacanţă în Cuba, alături de cei dragi.
Vestitul gospodar a luat o pauză şi se pare că îl va aştepta pe Moş Crăciun departe de casă.