Nelu Ploieşteanu: «Sărbătorile mele s-au dus odată cu băieţelul meu»

15 decembrie 2018 20:49   Vedete românești
Ultima actualizare:

Renumitul Nelu Ploieşteanu, „lăutar pentru sufletul omului”, cum se recomandă, împlineşte astăzi 68 de ani. Aflat în doliu după băieţelul lui, Mihai, cântăreţul nu se va serba într-un cadru festiv, ci va merge să se reculeagă la mormântul băiatului său, care a murit la doar 28 ani.

Nelu Ploieşteanu ne-a vorbit, într-un interviu de suflet, despre suferinţa care l-a îngenuncheat: „Sărbătorile mele s-au dus, au plecat odată cu băiatul meu. Îmi va fi alături familia. În fiecare an, am făcut petrecere şi lucruri frumoase cu toţi prietenii. Acum, chiar dacă mulţi m-au sunat, le-am spus că, de ziua mea, voi sta în casă cu copiii şi că va fi o zi obişnuită. Voi sta cu gândul la băiatul meu şi atât. Prioritatea petrecerilor în viaţa mea acum e pe locul 20. Sunt sănătos, munca mă menţine în formă. Nu doresc însă nimănui să treacă prin ce am trecut eu. Moartea copilului e cea mai groaznică durere posibilă. În locul băiatului meu puteam fi eu, maică-sa, era altceva. Însă ordinea doar Dumnezeu o stabileşte. E păcat că am început să ne duşmănim unii pe alţii, iar Catedrala Mântuirii Neamului a ajuns subiect de dispută. Trebuie să avem şi spitale, şi biserici. Îl mâniem pe Dumnezeu şi nu e bine deloc. Am fost la catedrală şi m-am rugat. În orice biserică intru, mă rog pentru sufletul băiatului meu. Surorile lui îl visează mereu şi mesajul lui pentru mine e că nu vrea să mă supere. Mergem în fiecare zi la cimitir, la mormântul lui. De când băiatul meu a plecat la bunul Dumnezeu, n-a existat zi să nu mergem la locul lui de veci. Ploaie, vânt, caniculă, viscol, nimic nu ne-a ţinut departe de el. Astăzi vom merge fără doar şi poate la mormântul lui”, a declarat Nelu Ploieşteanu pentru Click!.

Sigurul fiu al lui Nelu Ploieşteanu, Mihăiţă, a murit în urmă cu opt luni, luptându-se încă din anii copilăriei cu paralizia.  Elena Ploieşteanu, soţia solistului, este şi ea acum un monument de durere: “Doar eu ştiu ce am trăit în ultima vreme. Eram de o lună cu el în spital. Vrem să facem înmormântarea miercuri sau joi”, a spus femeia. 

Ea nu s-a plâns niciodată de boala copilului, pe care îl adora. “Mă dor şi mâinile şi mijlocul. Nu mă plâng. Nu m-am plâns niciodată. Nu vreau să-mi plângă nimeni de milă. Acest copil luptă de ani de zile şi eu să renunţ? Pe mine nu mă dezlipeşte nimic de Mihăiţă, doar moartea”, povestea Elena, în urmă cu câţiva ani, la “Acces Direct”.

Soţii Ploieşteanu, care ani buni nu şi-au vorbit, după ce Elena a aflat că el are o amantă, au revenit la sentimente mai bune anul acesta. Mai mult, ei locuiesc din nou împreună. Fotoreporterii Click! au surprins-o pe una dintre cele patru fiice ale cântăreţului punând jucării la mormântul lui Mihăiţă, din Cimitirul Străuleşti 2. 

Mai multe