Nevasta lui Adi Mutu, sexy şi când face accident

13 iulie 2016 22:06   Vedete românești
Ultima actualizare:

Una caldă, una rece pentru Adi Mutu (37 de ani). Fostul fotbalist aşteaptă cu sufletul la gură ca tânăra lui soţioară să îl facă tătic, dar până atunci Sandra (22 de ani) îi dă alte veşti, mai puţin plăcute. De exemplu, că a lovit un Porsche Cayenne în valoare de circa 100.000 de euro.

Pe cât de sexy, pe atât de stângace la volan! Sandra Bachici, actualmente noua doamnă Mutu, a fost surprinsă acum două zile la volanul superbului ei bolid negru în timp ce negocia de zor cu şoferul unei alte maşini de top, un Audi la fel de negru şi de scump ca Porsche-ul brunetei. Ce se întâmplase de fapt? Soţia fotbalistului a încercat să schimbe benzile şi a acroşat în trafic cu aripa dreaptă cealaltă maşină. Audi s-a ales cu bara din spate boţită, iar Porsche a scăpat doar cu o zgârietură insesizabilă. Bine că ambele maşini erau negre! 

În timp ce Sandra negocia de zor o împăcare amiabilă cu şoferul lovit, la faţa locului a oprit un echipaj de poliţie care trecea întâmplător prin zonă. Speriată, Sandra a încercat să-şi folosească farmecele pentru a nu se alege cu vreo amendă, dar poliţistul nu a vrut decât să vadă ce s-a întâmplat şi să-i ajute. Apoi, şi-a văzut liniştit de drum! Nici cei doi şoferi n-au mai zăbovit mult, semn că au făcut schimb de numere de telefon ca să se înţeleagă ulterior asupra despăgubirilor.

Mai multe