Nicolae Botgros a ajuns la Reanimare din cauza coronavirusului. Dirijorul are o formă severă de COVID-19

30 octombrie 2020 11:47   Vedete românești
Ultima actualizare:

Maestrul Nicolae Botgros, conducătorul Orchestrei Naţionale de Muzică Populară "Lăutarii",din Republica Moldova, a fost depistat pozitiv cu noul virus în urmă cu câteva zile și internat la Spitalul de Urgență Chișinău. Se pare că acesta prezintă o formă severă bolii, iar medicii au decis ca el să fie ținut sub supraveghere în secția Reanimare.

Anunțul infectării lui Nicolae Botgros cu noul virus a fost făcut de fiul artistului, în urmă cu trei zile. El a precizat că mai mulți membri ai Orchestrei Naționale de Muzică Populară "Lăutarii" au fost depistați pozitiv. De altfel, atât fiul artistului cât și soția dirijorului se află în izolare la domiciliu, fiind la rândul lor testați pozitiv. 

Potrivit declarațiilor oferite de către Corneliu Botgros, starea de sănătate a tatălui său este una stabilă, însă destul de gravă întrucât medicii au decis ca acesta să fie tratat în secția de Reanimare a spitalului. „Nu am legătură cu el personal, doar cu șeful spitalului. Starea rămâne complicată”, a declarat Corneliu Botgros pentru stiri.md.

„În prezent Nicolae Botgros face o formă severă de COVID-19 și este internat în Secția Reanimare. Tratamentele sunt coordonate multidisciplinar cu cei mai buni specialiști din țară”, a comunicat Dorina Arsene, purtătoarea de cuvânt a Instituitului de Medicină Urgentă. 

Mai multe