Nicolae Guţă, îndrăgostit de o tânără de 21 de ani! Cum a cucerit-o
Nicolae Guţă nu are nicio reţinere când vine vorba de femei, iar manelistul are o nouă iubită. Deşi s-au cunoscut pe internet, Guţă este mai îndrăgostit ca niciodată. Drepta dovadă stau şi fotografiile acestuia cu bruneta mai tânăra ca el cu 20 de ani.
Potrivit ştirilor Kanal D, tânăra, pe nume Alina, are doar 21 de ani, dar mărturiseşte că este îndrăgostită nebuneşte de manelist. S-au cunoscut pe internet, iar de două săptămâni sunt de nedespărţit. Relaţia pare să fie una serioasă, ţinând cont de faptul că noua iubită a făcut deja cunoştinţă cu familia acestuia.
''Suntem împreună de aproximativ două săptămâni. Am avut prilejul de a-i cunoaşte familia, am fost foarte încântată, şi foarte bine primită. E o relaţie la început, o relaţie frumoasă, bazată pe sinceritate şi sentimente frumoase. Ce va fi pe viitor, vom vedea'', a declarat Alina, noua parteneră a lui Guţă, pentru ştirile Kanal D.
Tănăra a precizat, de asemenea, cum a cucerit-o Nicolae: "M-a cucerit cu felul lui de a fi. Simplitatea lui, modul în care se comportă. E un om frumos din toate punctele de vedere. E foarte romantic cu mine'', a mai spus aceasta.