Nicolae Guță se retrage din muzică. Se pregătește să devină tată pentru a 11-a oară

21 mai 2019 19:44   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nicolae Guță este unul dintre cele mai controversate personaje mondene din ultimii ani, iar acum a dat vestea șoc. Se retrage din muzică pentru o perioadă, iar timpul liber pe care-l va avea i-l va dedica fiului care urmează să vină pe lume.

Nicolae Guță a oferit un interviu sincer în care a vorbit despre cât de importantă este familia pentru el și a rememorat cu tristețe scandalurile în care, voluntar sau involuntar, a fost implicat la tv.

„Pentru mine, oricare copil care a rezultat în urma unei relații, nu l-am considerat o ocazie accidentală, ci o binecuvântare. Mi-am dorit foarte mult ca să am mulți frați și așa cum am spus familia e cel mai important lucru pentru mine. Nu mă dau deștept dar nici prost nu sunt. Orice om în viața asta face greșeli”, a declarat Guță la Antena Stars.

"În următorii doi ani sau trei ani o să pun stop la evenimente. Dorinţa mea este să fiu sănătos. Avea tata o vorbă: să-mi ajute Dumnezeu să nu fiu îmbătrânit în gândire", a spus Nicolae Guţă.

Ce spune Nicolae Guță despre faptul că lumea spune că s-a îngrășat

"M-am mai îngrăşat un pic, de fiecare dată slăbisem foarte mult doar ca să pot să merg înainte. M-am îngrăşat pentru că la fiecare petrecere trebuia să duc muncă de lămurire cu toată lumea, spunea: bă tu eşti bolnav, bă tu ai cancer, bă tu ai SIDA. O oră trebuia să duc muncă de lămurire cu toată lumea: n-am nici SIDA, n-am nici ciroză! Acum vreau să slăbesc iar", a spus Nicolae Guţă.

Mai multe