Nimeni nu vrea fortăreața de 650.000 de euro a Angelei Similea

29 iunie 2017 22:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

Celebra solistă Angela Similea (70 de ani) se chinuie de trei ani să vândă conacul impozant din satul Mataraua, comuna Belciugatele, însă preţul, de 650.000 de euro, i-a pus pe fugă pe doritori.

”Casa mea e-un cântec cu acorduri ample”, sunt versurile celebrei melodii din repertoriul Angelei Similea (70 de ani), scrisă de regretatul Ion Cristinoiu.  Ca o ironie a sorţii, ea a avut însă ghinion cu toate locuinţele.

După ce creditorii i-au luat apartamentul din Drumul Taberei, întrucât  Angela girase cu el pentru un credit de 700.000 €, ea s-a trezit că trebuie să elibereze şi conacul în care a locuit alături de soţul ei, Victor Surdu, până în 2011, când acesta a plecat în lumea celor drepţi. 

Totuşi, ca să salveze vila din ghearele băncilor, Angela şi Victor au trecut-o pe numele copiilor lor (n.r- Victor are două fiice, iar ea, un fiu, Sorin). Vedeta se tot chinuie să dea casa din comuna Mataraua, dar nu are noroc şi pace. În cei trei ani, de când a scos-o la vânzare, nimeni nu a dorit să plătească 650.000 € pe această fortăreaţă, deşi Angela a mai lăsat la preţ. Zilele trecute, reporterii Click! au ajuns în satul Mataraua, situat la 50 km de Bucureşti.

Din cauza caniculei, nu era picior de om pe uliţă. Am ajuns în faţa porţii impozante, din fier forjat, pe care şi acum tronează iniţialele lui Victor Surdu. În curte era măturat, semn că Angela a lăsat casa în grija cuiva, iar la umbră, sub un copac stufos, stăteau tolăniţi doi câini imenşi. Au lătrat nervoşi, ca să-şi facă datoria de paznici, ba chiar s-au apropiat de noi periculos de mult. Dacă un hoţ ar face imprudenţa să intre în curte nu ar mai ieşi cu siguranţă întreg. Conacul, o clădire solidă cu ferestre mari, cândva animat de Angela şi de Victor, este acum cufundat în linişte. Vila artistei are două etaje şi 16 camere, o suprafaţă utilă de 1.000 mp, un teren de 6.500 mp şi o deschidere la lac de 50 mp. ”Doamna Angela nu a mai trecut pe aici de ani de zile. N-a mai intrat în casă de când a murit soţul ei. Angela stă mai mult în SUA, la fiul dânsei”, ne-a spus un apropiat  de-ai solistei.

Mai multe