Noi schimbări la Exatlon. Iată ce vedetă s-a alăturat echipei Faimoșilor!

4 octombrie 2018 22:30   Vedete românești
Ultima actualizare:

Un nou concurent s-a alăturat echipei Faimoșilor din cadrul competiției sportive Exatlon! Cosmin Cernat a anunțat în ediția emisiunii de joi seară, 4 octombrie, cine este misteriosul sportiv care a acceptat provocarea din Republica Dominicană. Acesta vine din domeniul dansului, are forțe proaspete și este pregătit să facă față solicitantelor probe ale competiției.

Celor opt membri ai echipei Faimoșilor rămași în competiție le-a fost pregătită o surpriză! Acestora li s-a alăturat un nou concurent, care a venit în ajutorul echipei vedetelor, înlocuindu-l pe Cristi Boboc, care a suferit o accidentare gravă și a fost nevoit să părăsească competiția. Cu mult entuziasm și cu ropote de aplauze, Faimoșii l-au primit în echipă pe noul lor coleg, coregraful Cristian Geamăn.

Cristi Geamăn, noul membru al echipei Faimoșilor

„Un băiat vine aici. În aplauzele noastre, ale tuturor, îl primim așa cum trebuie pe Cristian Geamăn”, a anunțat Cosmin Cernat, moderatorul competiției sportive. Cristi Geamăn a fost bine primit de către noii lui colegi, cu îmbrățișări și urale.

„Sunt coregraf. Am lucrat la foarte multe emisiuni. Poate unii mă cunosc”, a declarat Cristi, adăugând că a locuit timp de 11 ani în Italia.

Echipa Faimoșilor a câștigat detașat în cadrul ediției de ieri seară, 3 octombrie, în fața Războinicilor, în jocul pentru vilă, cu scorul de 10 la 4, astfel că aceștia și-au păstrat locul în casă, în timp ce adversarii s-au reîntors la baracă.

Se pare că norocul le surâde în continuare Faimoșilor, iar Cristi Geamăn a făcut o primă impresie excelentă, având în vedere că nici n-a intrat bine în competiție, și coregraful a avut deja două victorii consecutive pe traseele din jocul pentru panoul cu bani.

Mai multe