Nu mai doarme în gară! Johnny Depp de România se plimbă în Mercedes

10 septembrie 2015 18:13   Vedete românești
Ultima actualizare:

Povestea actorului Vasile Calofir (42 de ani) a început pe băncile Gării de Nord din București. A trecut mult timp de atunci, iar încet-încet, a reușit să realizeze ceea ce și-a propus. A devenit actor și a trecut de la dormitul în gară, la plimbări luxoase în noua lui mașină, care valorează nu mai puțin de 40.000 de euro.

Se pare că faptul că a absolvit în clasa regretatului Dem Rădulescu l-a ajutat foarte mult pe Vasile Calofir. Artistul a reușit să își construiască o carieră înfloritoare în lumea actoriei și chiar a primit porecla de Johnny Depp de România. Drept dovadă stă și noua lui mașină, un Mercedes Benz pe care acesta îl conduce parcă uitând de vremurile când dormea în Gara de Nord din București.

După ce timp de nouă luni a dormit în Gara de Nord, Vasile Calofir s-a ajuns.

Fostul negustor de la „Ferma Vedetelor” a fost surprins într-o cafenea în compania unui prieten, cu care a vorbit preț de aproximativ două ore. Drumul până acolo a fost unul plăcut, pentru că artistul a venit cu mașina de lux, pe care a lăsat-o parcată la întâmplare. Se pare că Vasile Calofir a uitat complet de vremurile în care nu avea nici un acoperiș deasupra capului.

Fostul vânzător de la «Ferma Vedetelor» a dormit în gară nouă luni

La începutul anului, când juca rolul negustorului la „Ferma Vedetelor”, Vasile Calofir povestea presei despre cum și-a dus traiul în Gara de Nord din Capitală, unde a ajuns numai cu zece mii de lei, niște haine și ceva mâncare. Decizia de a veni în București a luat-o după ce a picat concursul pentru un post de paznic al Spitalului Municipal din Buzău. Ce a urmat, au fost nouă luni de dormit în aer liber, din februarie, până în octombrie.

 „Am sosit în București cu o hârtie de zece mii de lei vechi, aia roșiatică. Atât a avut maică-mea să-mi dea. Și cu o geantă cu niște haine, două bucăți mari de brânză, niște slănină, două pâini şi o baionetă din 1916. Vreo câteva luni am dormit în Gara de Nord. Nu ştiam pe nimeni, n-aveam pe nimeni aici. Chiar am făcut cu Televiziunea Română un documentar pornind de la această experienţă. Timp de o lună şi jumătate, am căutat facultatea. De fapt, eu căutam IATC – căci aşa ştiam eu că se numeşte instituţia, dar de fapt îşi schimbase denumirea în ATF, în 1995”, declara actorul pentru apropotv.ro.

Mai multe