"Nu merg la saloane, sunt leneşă şi comodă!"

16 februarie 2017 20:39   Vedete românești
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai senzuale soliste autohtone ne va face serile mai frumoase începând de mâine, la “Te cunosc de undeva” (Antena 1), show care revine cu cel de-al 11-lea sezon, de la ora 20.00.

Până atunci, Ruby, pe numele ei adevărat Ana Claudia Grigore (28 de ani), ne-a spus ceva ce nu ştiam despre ea. “Nu merg la saloanele de înfrumuseţare, pentru că sunt comodă, leneşă şi nu am răbdare (râde). Prefer să îmi fac eu ce am nevoie acasă la mine, în timp ce mă uit la un serial. Nu am vreo reţetă, pe corp mă spăl şi mă dau cu un unt hidratant, pe faţă doar mă spăl şi, din când în când, folosesc o cremă hidratantă, iar pe păr pot să mă spăl şi cu săpun de vase că arată la fel. Important e ca, la sfârşit, să pun balsam, altfel mi se încurcă din cauză că e prea mult”, explică Ruby. 

Mai multe