Nuntă la "Gospodar fără pereche"! Anamaria Prodan a fost peţitoarea

29 noiembrie 2017 15:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ediţie specială a reality-show-ului "Gospodar fără pereche" de la Pro Tv! Săptămâna viitoare va fi difuzată nunta lui Marin Cazan cu Marcela, un eveniment emoţionant pentru miri, dar şi pentru gazda emisiunii, Anamaria Prodan, care a jucat un rol important.

Atunci când și-a făcut curaj să participe la emisiune, Marin Cazan a spus despre el că este descurcăreț, timid, pașnic și dedicat muncii sale, iar pe parcursul filmărilor a demonstrat că este și un bun gospodar, care se gândește mereu la familia sa. Tot atunci, visa la o femeie „cuminte, muncitoare și înțelegătoare”, iar Marcela i-a demonstrat că este jumătatea perfectă pentru el.

Chiar dacă la început mama lui Marin nu a fost de acord cu faptul că potențiala sa noră are doi copii, a descoperit, pe parcurs, că este o femeie de nădejde, care este alături atât de Marin, cât și de părinții lui la nevoie. Așadar, în ziua nunții soacra a fost toată un zâmbet, încântată că fiul ei și-a găsit, în sfârșit, o soție frumoasă, înaltă și căreia îi place munca în gospodărie.

Nunta a avut loc la începutul lunii noiembrie în orașul Orăștie, iar familia și cei mai buni prieteni le-au fost alături mirilor. Bineînțeles, nu au lipsit de la petrecere gospodarii și pețitoarea Anamaria Prodan Reghecampf, care a fost foarte încântată de această nuntă.

“Mă bucur foarte mult pentru cei doi! Sunt niște oameni frumoși, sinceri, care nu-și strigă emoțiile în gura mare, dar am văzut cum se privesc și cum își zâmbesc! Mă bucur că misiunea mea de pețitoare a ajuns chiar la pasul cel mare, nunta, și vă invit pe toți să vedeți petrecerea de zile mari de la nunta lui Marin!”, a spus Anamaria.

Telespectatorii vor putea urmări ediția specială "Gospodar fără pereche" – Nunta luni (11 decembrie), la ora 21:30.

Mai multe