O cântăreaţă de muzică populară a făcut "striptease folcloric" la Românii au talent
O cântăreaţă de muzică populară din Vâlcea a venit în faţa juraţilor de la "Românii au talent" pentru a le demonstra că poate fi şi o femeie... "neserioasă".
Cântăreaţa şi realizatoarea de emisiuni de muzică populară, la o televiziune locală din Vâlcea, a făcut un show de proporţii la "Românii au talent".
Tatiana Mărcoianu a urcat pe scenă nu îmbrăcată în costum popular, aşa cum se aştepta toată lumea, ci într-un halat pe care şi l-a dat jos în faţa juraţilor. A rămas apoi într-o rochie neagră şi s-a zbenguit pe scenă pe diverse melodii.
Prestaţia ei, catalogată de Andi Moisescu drept un număr de "striptease folcloric", nu i-a convins pe juraţi să o treacă în etapa următoare.
Chiar dacă nu a fost acceptată să meargă mai departe, Tatiana Mărcoianu nu s-a lăsat descurajată. În culise, ea a declarat că... nici nu i-a văzut pe juraţi.
„Sinceră să fiu, nici nu am dat importanţă, nici nu i-am văzut în faţa mea. Eu am fost pe scenă, scena e viaţa mea. Sunt genul de persoană care, dacă vreau, văd prin cineva, nici nu mă interesează cine este în faţa mea”, a spus ea.
Tatiana Mărcoianu este o figură cunoscută în Vâlcea, atât în muzica populară, cât şi în politică. Ea este membru al PNL Râmnicu Vâlcea.