O lună de la accidentul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. A fost transferată de la ATI într-un salon
Vin vești îmbucurătoare despre starea de sănătate a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. La o lună de la presupusul accident casnic, perioadă în care toată lumea se ferea să vorbească despre șansele ei de supraviețuire, a fost transferată de la Secția de Terapie Intensivă într-un salon. Medicii spun însă că va mai trece multă vreme până când artista va putea să povestească ce s-a întâmplat în seara zilei de 9 mai.
Mezzosoprana respiră singură, însă recuperarea neuromotorie va fi extrem de dificilă. În plus, medicii trebuie să îi trateze și celelalte traumatisme grave pe care le-a avut atunci când a fost adusă la spital. După o perioadă, la cererea familiei, Maria Macsim Nicoară ar putea fi transferată la o clinică de recuperare. Ea ar trebui să ia totul de la zero.
O lună de la accidentul casnic al mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Artista a trecut de perioada critică și a fost transferată de la ATI într-un salon
„Pacienta a fost transferată din clinica de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), într-un salon. În acest moment, riscul vital nu mai există, însă pacienta se află într-o stare neuro-vegetativă. Respiră singură, însă partea dreaptă este paralizată. Va rămâne la Spitalul de Neurochirurgie pentru o perioadă. Mai apoi, ea va fi transferată la un spital de recuperare. De regulă, pacienții noștri sunt trimiși la Spitalul de Recuperare Iași. Dar respectăm dorința familiei, în cazul în care se solicită transferul la o altă clinică de recuperare. Totuși, va fi vorba despre o recuperare dificilă. Pacienta trebuie să ia totul de la zero! Trebuie să învețe să meargă, să vorbească… După șase luni putem discuta despre o intervenție chirurgicală de cranioplastie. Până atunci, ea trebuie să se recupereze!”, a declarat luni dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie „Prof. dr. Nicolae Oblu”, pentru BZI.
În continuare mezzosoprana este monitorizată în permanență. Artista beneficiază de tratamente moderne, iar medicii fac tot posibilul ca ea să se recupereze. Însă încă nu pot să spună în cât timp se poate recupera și dacă acest lucru se va întâmpla vreodată.
Maria Macsim Nicioară a ajuns în stare gravă la spital în dimineața zilei de 10 mai, la aproximativ 8 ore după ce ar fi căzut pe scările interioare ale vilei în care locuiește alături de soțul său. De altfel, soacra sa a alertat autoritățile, după ce a fost chemată de fiul ei să vadă în ce stare îi este soția. Cei doi au declarat autorităților că artista a căzut pe scări.
Între timp, au apărut informații conform cărora mezzosoprana și soțul ei nu ar mai fi fost în relații bune, iar acesta era extrem de violent.
Referitor la acest caz, procuroii și polițiștii din Iași fac cercetări într-un dosar deschis in rem pentru tentativă de omor. Maria Macsim Nicioară lucrează de 25 de ani la Opera din Iași și este doctor în muzică.
Citește și: