O mai ţii minte pe Miki de la K-pital? Uite ce bine arată în costum de baie la 46 de ani
Miki (46) de la K-pital a făcut furori în topurile muzicale româneşti de la finalul anilor '90 cu piese pe care toţi petrecăreţii le fredonau. "Nu poţi să stai deoparte”, "Alerg” sau “Iubirea mea” sunt doar câteva dintre cântecele care încingeau ringurile de dans din întreaga ţară. În ciuda succesului de care s-a bucurat la vremea respectivă, Miki a decis să facă un pas în spate şi a decis să fie o prezenţă discretă în lumea mondenă. Recent a încărcat însă o serie de fotografii pe contul personal al unei reţele de socializare şi se pare că a găsit elixirul tinereţii, căci este aceeaşi prezenţă fermecătoare ca acum 15 ani în urmă!
Mihaela Rodica Marinache sau Miki, aşa cum este cunoscută, are 46 de ani şi s-a retras de ani buni din lumina reflectoarelor şi de pe marile scene din ţară pentru a dedica mai mult timp proiectelor personale. În urmă cu 15 ani se bucura de succes alături de trupa K-pital, iar melodiile sale erau fredonate de fani.
Astăzi ea participă rar la evenimentele mondene, iar paginile conturilor personale de socializare nu abundă de fotografii. Recent, Miki a încărcat o serie de instantanee care demonstrează că trecerea timpului nu şi-a pus deloc amprenta asupra carismaticei soliste. Din contră, ea pare să fi găsit elixirul tinereţii.
Pe o plajă, purtând un costum de baie de o culoare aprinsă, Miki şi-a etalat formele demne de invidiat. Artista se află într-o binemeritată vacanţă şi a dorit să împrtăşească cu admiratorii virtuali fericirea pe care o simte la malul mării, scăldându-se în razele soarelui.
Mihaela Runceanu i-a fost profesoară
Miki s-a născut pe 4 iunie 1973 în Focşani, Vrancea şi cântă încă din adolescenţă. În perioada 1999-2002 a făcut parte din proiectul K-pital alături de Vlad Gheorghiu si Alex Cernahoschi. Ei au lansat trei albume, care le-au adus mult succes la nivel naţional. În 2002, Miki s-a lansat solo şi a mai scos trei albume.
În perioada 2005 – 2008 a urmat cursurile Facultăţii de Muzică, specializarea Pedagogie Muzicală, din cadrul Universitatăţii Spiru Haret, facultate pe care a şi absolvit-o.
O vreme a cochetat şi cu televiziunea, fiind jurat în competiţia muzicală „Karaoke star” de la Naşul TV şi a concurat la „Dansez pentru tine”, de la Pro Tv.
Miki se poate lăuda că a avut de învăţat de la nume grele ale muzicii româneşti: una dintre profesoarele sale a fost chiar regretata Mihaela Runceanu. În plus, ea a primit multe premii precum Premiul tnereţii sau Premii speciale la Mamaia în 1991 şi 1992.