Oana Lis a făcut un gest necugetat după Revelion, iar fanii au taxat-o dur. “Data viitoare voi fi mai atentă”
Pandemia i-a încurcat planurile Oanei Lis (41 de ani). Obișinuită să petreacă Sărbătorile pe la restaurantele prietenilor cu mâncare și băutură din plin, Oana și Viorel au petrecut anul acesta Revelionul acasă, sau mai bine zis la „Cabana plăpumioara”. A comandat atât de multă mâncare, încât a fost nevoită să arunce o bună parte din ea.
Și cum vedeta nu gătește niciodată, ci comandă numai din oraș, Oana a cheltuit o groază de bani pentru masa de Revelion. A comandat totul de la restaurant, sarmale, șorici, caltaboș, băuturi fine, ca să se simtă cât mai bine. „Cum am petrecut? Eu am stat în sufragerie, și Viorel în dormitor. Ăsta a fost Revelionul. În schimb, cred că am cheltuit anul acesta vreo 6-7 milioane numai pe mâncare. Mie nu-mi place să gătesc, așa că am comandat masa de la restaurantele prietenilor. Am comandat să fie, nu am ținut cont că eram doar eu și cu Viorel. Cine să mănânce atâta?”, a povestit Oana, pentru Click.ro.
Așa se face că la finalul Sărbătorilor, Oana s-a trezit cu o grămadă de mâncare rămasă neconsumată, pe care a aruncat-o pur și simplu la gunoi. ”Am aruncat mâncare, sorici, sarmale, tot ce mai era, la gunoi. N-a avut cine să mănânce. Înainte duceam tot ce rămânea la mamaie, la țară, să dea la porci. Cred că vreo 2-3 milioane s-au dus la gunoi. Am făcut risipă anul acesta, data viitoare o să fiu mai atentă”, a adăugat Oana. Consoarta lui Viorel Lis (76 de ani) a fost imediat apostrofată de fani, care i-au reproșat faptul că nu a împărțit mâncarea oamenilor nevoiași. ”Mi s-a părut pur și simplu urât să le dau să mănânce resturile mele. Dacă vreau să fac pomană, cumpăr mâncare și le dau, nu resturi”, a mai spus Oana.
Oana Lis: “Mi-am luat certificatul de părinte adoptator”
Oana Lis a intrat în 2021 cu dorința arzătoare de a deveni mamă. Oana nu vrea însă să apeleze la o fertilizare în vitro. A luat decizia să înfieze un copil cât mai curând. Pentru asta a mers chiar și la cursuri și a abținut certificatul de părinte adoptator. „Decizia mea este că vreau să înfiez un copil, am continuat cursurile pe care trebuie să le faci pentru a înfia un copil. Mi-am luat certificatul de părinte adoptator, Viorel mă susține”, a spus aceasta.
Citește și:
Oana Lis, poza care a stârnit hohote de râs. “L-am prins pe Vio cu o păsărică la terasă”