Oana Radu a slăbit 65 kg, dar nu a renunţat la dietă
În urmă cu trei ani, Oana Radu (23 de ani), fosta concurentă în primul sezon de la “Vocea României”, dar şi participantă la “Ferma vedetelor”, în 2015, a luat prin surprindere pe toată lumea, reuşind să slăbească 65 de kilograme, în doar opt luni.
Totul datorită unui regim alimentar foarte strict. Şi să nu credeţi că acum, cu noua siluetă, solista a dat iama în prăjituri şi pizza.
“Sunt zile în care bea o cafea şi mănâncă o omletă şi un croissant, iar după şase seara nu mai pune nimic în gură, poţi să îi oferi orice. Este foarte ambiţioasă. Pe lângă asta, încearcă să nu depăşească 1.700-2.000 de calorii pe zi”, ne-a declarat Bogdan Toma, managerul artistei.
Acesta ne-a mai zis şi ce a motivat-o pe artistă să se transforme: “Mi-a spus că muzica a motivat-o să slăbească foarte mult, pentru că s-a gândit că nu ajunge nicăieri dacă arată aşa. Acum are 64 de kilograme şi vrea să mai slăbească şapte, pentru că este minionă. Ne deranjează foarte tare că, după atâţia ani, în loc să se vorbească despre muzică se vorbeşte tot despre acele kilograme de care a scăpat”.