Oana Roman a ajuns pe perfuzii, la spital! Îşi riscă sănătatea pentru bani
De la bal, la spital! Oana Roman a ajuns de urgenţă pe mâna mediclor şi a rămas peste noapte la spital pentru tratament. Mezina familiei Roman s-a externat vineri, în jurul prânzului, după ce medicii au pus-o pe picioare.
Stresul şi munca au doborât-o pe Oana Roman. Vedeta a organizat un eveniment de amploare la locul de joacă manageriat de Brigitte Sfăt, soţia lui Ilie Năstase, iar după eveniment a acuzat o stare generală proastă. "Toată ziua m-a durut capul. Am luat ceva, dar am ignorat durerea. A devenit insuportabilă, aşa că am venit la medic ca să scap de acest disconfort. Mi-au pus o perfuzie ca să mă scape de probleme, iar acum mă întorc la treaba mea. Plec de aici şi merg pentru că mâine (n.r. sâmbătă) am alt eveniment de organizat şi nu mă pot opri din ceea ce fac. Vom lansa un loc nou. Am contracte semnate, pe care nu pot să nu le onorez. Trebuie să muncesc ca să-mi întreţin familia", a spus Oana Roman la Antena Stars din faţa clinicii private unde a primit îngrijiri medicale peste noapte.
"După un eveniment reuşit şi o perioadă solicitantă fizic, dar mai ales psihic....bateriile mi s-au cam descărcat şi am ajuns unde nu-mi doream", a scris Oana Roman şi pe pagina ei de socializare.
Fiica cea mică a fostului premier s-a retras de pe sticlă. Vedeta era prezentatirea emisiunii "Star Salvator" de la Antena Stars, dar în urmă cu doar câteva luni e a rămas fără acest proiect şi a decis să revină la vechea ei pasiune, aceea de a organiza evenimente.