Oana Roman, cu toată familia pe pârtie! Cum a sărbătorit Ziua Naţională
Prima zi de iarnă calendaristică a fost sărbătorită cu zăpadă din belşug de Oana Roman, Vedeta şi soţul ei, Marius Elisei, au profitat de zilele libere şi au dat o fugă la Predeal pentru a se distra pe părtie. Scopul celor doi este ca la finalul minivacanţei micuţa lor, Isabela, în vărstă de doi ani şi nouă luni, să înveţe să schieze.
Staţiunile montane au fost luate cu asalt în aceste zile. Turiştii s-au bucurat de zilele libere şi şi-au rezevat prima vacanţă pe părtie din acest sezon. E drept că şi vremea a ţinut cu ei şi cum ninsorile au pus stăpânire pe mai multe zone din ţară, stratul de zăpada a fost numai bun pentru săniuş sau schiuri. Printre vedetele care au ales să-şi petreacă Ziua Naţională în aer liber s-a numărat şi Oana Roman.
Vedeta şi-a dus fetiţa departe de Bucureşti şi deşi cea mică a ratat parada militară de le Arcul de Triumf nu a putut să nu se distreze pe pârtie la săniuş. "Minivacanţă la Predeal. Isa este foarte încântată de prima zăpadă. Încercăm şi schiurile!", a scris vedeta pe pagina ei de socializare la descreirea imaginilor în care apare alături de soţul ei şi de Isabela pe pârtia Clăbucet din Predeal.