Oana Roman, despre referendumul pentru modificarea Constituției: «La balamuc cu voi, nemernicilor»

13 septembrie 2018 17:17   Vedete românești
Ultima actualizare:

Plenul Senatului a aprobat proiectul legislativ conform căruia familia ar trebui să fie redefinită în Constituția României. Modificarea legislativă vizează schimbarea unei sintagme din definiția completă a familiei, din „uniunea dintre soți” în „uniunea dintre un bărbat și o femeie”, dorindu-se restricționarea prin lege a căsătoriilor între persoane de același sex.

Subiectul este unul extrem de controversat la ora actuală, multe persoane dorind să boicoteze referendumul ce va avea loc în luna octombrie a acestui an, motivând că acest proiect legislativ îngrădește drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. Oana Roman a fost una dintre vocile care a comentat cu vehemență această inițiativă a Guvernului, după ce  Parlamentul a adoptat revizuirea Constituției în vederea redefinirii familiei tradiționale.

„Se organizează un referendum inutil și imbecil, care am înțeles că are costuri de câteva zeci de milioane de euro! Eu întreb și mi-aș dori un răspuns clar și concret: cu banii ăstia am putea construi un spital nou? Sau câte spitale am construi cu banii ăstia? Sau banii ăștia ar ajuta să punem curent și canalizare în sutele de sate unde oamenii trăiesc ca acum 200 de ani?  Eu i-aș invita pe domnii ăștia care au inițiat și votat imbecilitatea asta de referendum să vina să stea o zi, 24 de ore, în casele fără curent și fără canalizare unde trăiesc 10 oameni într-o cameră și copiii își fac temele la lumânare! Să vina să vadă cum e pe bune. Și după aia să-și piardă vremea și banii noștri pe aberații de referendumuri despre probleme care nu există. La balamuc cu voi, nemernicilor !”, a susținut Oana Roman.

Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături pe care le-a depus la Senat, iar proiectul a fost aprobat. Referendumul vizează modificarea articolului 48, alineatul 1, în care se definește familia. În actuala sa formă, acesta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei doresc ca definiţia să schimbe sintagma „soți” în cea de „bărbat și femeie”, pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Mai multe