Oana şi Viorel Lis au chemat de urgență preotul

1 octombrie 2014 19:20   Vedete românești
Ultima actualizare:

De o lună, Oana şi Viorel Lis au scos vila din Tunari la vânzare, dar se tem că oamenii nu vor reacţiona pozitiv, având în vedere că în ultimii ani locuinţa a fost „bordel”. Aceştia au recurs la un gest ortodox pentru a alunga spiritele rele: fac sfeştanie!

Click! v-a dezvăluit, ieri, în exclusivitate, ştirea că Oana (35 de ani) şi Viorel Lis (71 de ani) au scos la vânzare vila din cartierul Tunari, pe cer 400.000 de euro, negociabil. Încă nu s-au gândit ce vor face cu banii, însă dorinţa cea mai mare a Oanei şi a lui Viorel Lis este că o dată ce vând această casă să scape de toate problemele. Atât cele financiare cât şi cele pe care le-au avut cu poliţia din pricina foştilor chiriaşi care foloseau locuinţa pentru lucruri neortodoxe. Tocmai de aceea, pentru a şterge urmele desfrâului, soţii Lis vor apela la slujitorii Domnului.

„Ne-am gândit să aducem un preot pentru a face o sfeştanie acolo. E o idee bună. Ar mai alunga din spiritele rele. Am locuit în casa aceasta cu Viorel în urmă cu ceva ani, avem amintiri frumoase, însă, din păcate, ultimele dintre ele sunt destul de neplăcute, triste, motiv pentru care am hotărât să o vindem”, a declarat Oana Lis, pentru Click!

De vânzarea casei se ocupă doar Oana. Până acum nu s-a arătat vreun doritor, dar, după ce vor face sfeştania, poate vor avea mai mult noroc să scape de ea.

Mai multe