Oana Zăvoranu, executată silit! Războiul cu Pepe se înteţeşte!

8 august 2014 10:43   Vedete românești
Ultima actualizare:

Pepe vrea cei 10.000 de euro pe care i-a câştigat în urma procesului pe care i l-a deschis fostei soţii în 2011, după ce Oana Zăvoranu i-a adus jigniri precum "ţigan", "homosexual" şi "ciorditor". Văzând că fosta consoartă îl terfeleşte în continuare pe la televizor şi nu are de gând şă-şi achite datoria, latino-loverul a apelat la un executor judecătoresc pentru a intra în posesia sumei.

Anul trecut, justiţia a decis în favoarea cântăreţului, urmând ca bruneta să-i plătească daune morale în valoare de 10.000 de lei. De atunci şi până în momentul de faţă, cei doi nu au reuşit să găsească o cale amiabilă pentru a încheia conflictul, scrie www.ziarulring.ro. Oana a refuzat să îi dea banii personal fostului soţ deoarece acesta declarase că nu are nevoie de ei, motiv pentru care îi va dona oamenilor nevoiaşi.

"Nu are de ce să mă execute, el nu a plătit taxa de timbru. I s-au dat 10.000 de lei, la suma asta trebuia, din banii lui, să plătească taxă de timbru, iar el nu a plătit nimic. De ce nu m-a executat mai de mult? O să îi donez domnului Pascu o pereche de sandale Zanotti şi un pantof de la piciorul stâng, că sunt mai scumpi. Când va dona banii Pascu, vă rog să mă anunţaţi şi pe mine. El nu a dat în viaţa lui o ciocolată. Vrea banii pentru el, e un hămesit. Îl sfătuiesc să-şi plătească mai întâi taxa de timbru. După ce plăteşte boierul, pot să îi dau sandalele şi pantoful. Taxa costă vreo 3.000 de lei, iar sandalele, vreo 6.000. Sau îi dau şi banii, nu-i problemă, dar să văd că îi donează", a specificat Zăvo.

În replică, avocatul Bogdan Cimbru, reprezentantul artistului, spune că afirmaţiile brunetei sunt infantile. "Nu suntem copiii. S-a apelat la un executor judecătoresc, s-au demarat formalităţile. Urmează executarea. A auzit şi doamna Zăvoranu de timbru...", a afirmat avocatul Bogdan Cimbru.

Mai multe