#Exclusiv Click!

Octavia Geamănu își susține fiul de 9 ani la concursurile naționale și internaționale de pian. Cum va petrece Paștele fosta prezentatoare TV

31 martie 2026 11:59

Octavia Geamănu (41 de ani) își petrece majoritatea timpului împreună cu fiul ei de 9 ani, Andrei.

Băiatul pare să fie extrem de talentat la muzică și calcă pe urmele tatălui său, Marian Ionescu de la Direcția 5.

Fosta prezentatoare TV și soțul ei sunt încântați de aptitudinile fiului lor.

Este o perioadă intensă, cu înregistrări și concursuri naționale și internaționale de pian la care participă Andrei, încât îmi rămâne foarte puțin timp pentru altceva. Din fericire, astfel de perioade sunt rare. Spun asta pentru că nu agreez presiunea inevitabilă care vine la pachet cu aceste concursuri, chiar dacă sunt importante în parcursul unui copil care studiază, indiferent domeniul”, ne-a mărturisit Octavia Geamănu.“Mă gândesc adesea că are doar 9 ani și o copilărie în care s-au strecurat deja responsabilități importante: seriozitatea studiului, disciplina. Eu nu am trecut prin asta la vârsta lui. Dar nici nu am avut un astfel de talent. Și cred că este datoria părinților ca, atunci când îl descoperă, să investească în el: timp, energie, resurse, tot ce ține de ei”, ne-a mai spus soția lui Marian Ionescu de la Direcția 5.

“Cât de recunoscătoare le-am fost ulterior părinților mei”

Octavia Geamănu este fascinată de cât de repede trece timpul și cum îi este și se maturizează băiatul. Ca orice mamă, vedeta laudă realizările fiului său și își amintește de ea cum datorită părinților ei și-a dat licența la timp și a fost ghidată cum trebuie de către aceștia.“Mă bucur că am depășit perioada cu „nu vreau” și „n-am chef”. Sunt puțini copiii care fac lucruri doar pentru că vor. De cele mai multe ori, trebuie ghidați, uneori chiar împinși de la spate. Îmi amintesc că nici eu nu voiam să-mi dau licența. Voiam să plec în vacanță, să amân. Dar, Doamne, cât de recunoscătoare le-am fost ulterior părinților mei că nu m-au lăsat să pierd acel moment.Timpul se pierde ușor. Și, uneori, nu se mai întoarce. Vorba aceea — “toate la timpul lor” — este foarte adevărată. Pentru că există un timp pentru construcție, iar dacă îl ratezi, e mult mai greu să recuperezi”, am mai aflat de la fosta prezentatoare TV.

“Pentru noi mâncarea e parte din viață, nu scopul ei”

Octavia Geamănu și familia ei de artiști va petrece Paștele acasă. Chiar dacă nu e talentată în bucătărie și nu se pricepe la gătit, soția lui Marian Ionescu e încântată de faptul că se apropie sărbătoarea Paștelui și va avea puțin timp de odihnă. Alături de Marian Ionescu și fiul lor, Andrei, cei trei vor sta acasă, în tihnă, vor merge la biserică și se vor plimba cu bicicletele prin pădure.

În același timp, mă bucur din suflet că vine Paștele. Simt că avem nevoie de liniște. Să ne așezăm. Să fim noi trei, pur și simplu. Fără teme, fără alarmă dimineața, fără graba aceea continuă, fără presiunea provocată de tot ce se întâmplă în jurul nostru.Doar să stăm. Să ne uităm la cer. Să fim acasă, pentru că acasă vom fi de Paște. Ca în fiecare an. Vom merge la biserică, iar ziua ne vom plimba cu bicicletele prin pădure. Să nu mă întrebi dacă gătesc pentru că mă cunoști de atâta timp. Nu s-au schimbat multe la capitolul acesta. Am învățat să zugrăvesc perfect, ceea ce am și făcut de curând, dar de gătit…nu intenționez. Oricum, norocul meu e că pentru noi mâncarea e parte din viață, nu scopul ei”, ne-a mai povestit Octavia Geamănu despre cum își va petrece Paștele.

Mai multe