Octavian şi Silviu Ursulescu au două pasiuni comune: muzica şi sportul

26 iunie 2018 19:48   Vedete românești
Ultima actualizare:

Octavian Ursulescu (71 de ani) a surprins pe toată lumea cu apariţia sa, luni seara, la petrecerea ”Universal Music”, desfășurată la Clubul Diplomaţilor. Celebrul prezentator de evenimente şi de spectacole a venit însoţit de fratele său, criticul muzical Florin Silviu Ursulescu (77 de ani), cu care are în comun pasiunea pentru muzică, scris şi sport.

Cei doi au fost senzaţia serii, întâlnindu-se cu nume mari din muzica rock, precum Paul Ciuci, membrii trupei Holograf sau Ovidiu Kempes, ex- Cargo. Din păcate, fraţii Ursulescu s-au retras destul de devreme, Octavian ratând momentul în care Cătălin Măruţă l-a invitat pe scenă ca să anunțe împreună soliștii din recital.

Octavian, care în anii comunismului a fost cotat drept cel mai bun prezentator de concursuri muzicale, are și acum agenda plină de evenimente, deși vine puternic din urmă noua generație de amfitrioni.

Mai multe