Octavian Ursulescu a studiat să fie inginer, dar a devenit prezentator
Octavian Ursulescu (73 ani), cel mai tare prezentator din Epoca de Aur, are la bază o cu totul altă meserie. A fost elev premiant al Liceului ”Dimitrie Cantemir” din Capitală, laureat al Olimpiadelor de matematică (premiul II la faza naţională!!), fizică şi limba română.
”Am toate diplomele pe perete, inclusiv subiectele de la faza republicană a Olimpiadei de matematică unde am cucerit premiul 2, înmânat chiar de acad. Grigore Moisil”, ne-a spus celebrul prezentator.
Acesta a absolvit Facultatea de Electrotehnică la Institutul Politehnic din Bucureşti. ”Cum nu primeam viza pentru Occident, am fost sfătuit să mă angajez, asta fiind cică o condiţie, aşa că am lucrat cîţiva ani ca inginer la Fabrică de Elemente de Automatizări (FEA) de pe platforma Pipera. Cum şi aşa mi se tot respingea viza pentru Vest, mi s-a spus că e din cauză că nu sunt membru de partid, sfatul venind de la secretarul de partid pe fabrică, mergeam cu el la pescuit. Dar cum şi aşa mi s-au refuzat în continuare vizele pentru deplasări în Occident (motivele le bănuiam şi unele le-am aflat mai târziu), mi-am dat demisia”, ne-a mai spus Tavi Ursulescu. A fost liber profesionist până în 1990, cînd a devenit redactor la revista ”Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor.